Președintele Klaus Iohannis a declarat, miercuri, că „sunt necesare restricții suplimentare pentru București, pentru că, altfel, nu putem gestiona valul acesta 3” al pandemiei de coronavirus.

„Situaţia din Bucureşti, care este complicată. Ştiu că au fost multe discuţii şi cred că pentru Bucureşti este nevoie să se ia măsuri suplimentare, deci restricţii suplimentare. Sper ca cei din comitetul bucureştean să fie înţelepţi şi să înţeleagă acest lucru”, a spus şeful statului.

El a precizat că, în această etapă, carantinarea pentru Bucureşti nu este o soluţie, dar că restricţiile suplimentare sunt necesare.

„Nimeni nu îşi doreşte să ajungem în situaţia de avarie ca să nu mai putem gestiona valul, acest al treilea val. Vedeţi foarte bine, în fiecare zi, din păcate, sunt foarte mulţi care se îmbolnăvesc şi, din păcate, sunt şi foarte mulţi care ajung la Terapie Intensivă. Şi acolo este problema cea mai mare, fiindcă numărul de locuri la Terapie Intensivă este limitat şi s-a creat în ianuarie – februarie impresia că pandemia cumva a trecut, o impresie, din păcate, greşită. Autorităţile competente nu s-au preocupat să extindă numărul locurilor de Terapie Intensivă pentru pacienţii COVID şi suntem în această situaţie când, practic, în fiecare zi se ajunge la limită. Doar cu restricţii suplimentare, cu respectarea lor putem să facem faţă acestui val trei”, a arătat Iohannis.

Despre așa-numita „carantinare de weekend”, care a fost vehiculată pe surse de autorități, Iohannis a spus: „Să nu facem rconfuzie între restricții suplimentare și carantinare. Restricţii, probabil, sunt necesare acolo unde se formează aglomeraţii şi, probabil, este nevoie de a reduce aceste aglomeraţii, în special în weekend. Probabil vor trebui schimbate orele de deschidere şi pentru magazine şi pentru mall-uri. Pe scurt, trebuie eliminate aglomerările şi este în interesul nostru al tuturor. În fond, dacă respectăm restricţiile, noi ajutăm pe cei din prima linie, medicii, personalul medical şi ajutăm pe cei mai puţin norocoşi dintre noi care fac o formă mai gravă de boală”.

author avatar
Mirela Egeea
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version