Ministrul Justiției, Florin Iordache, le va permite jurnaliștilor accesul la dezbaterea de luni pe tema proiectelor de OUG privind grațierea și modificarea Codurilor penale, fie că aceștia sau înscris sau nu.

Iordache 4

În anunțul Ministerului Justiției privind dezbaterea se precizează că sala are numai 50 de locuri iar timpul alocat fiecărei intervenții este de 3 minute pentru reprezentantul fiecărei asociații sau participant individual.

Ministrul Iordache a declarat, sâmbătă, că accesul cameramanilor va fi permis doar în primele 15 – 20 de minute.

“La început, exact ca la ședința de Guvern, intră și iau oportunități de imagine, un sfert de oră-douăzeci de minute. Reprezentanții presei, toți cei care vor să rămână la dezbateri, că s-au înscris, că nu s-au înscris, stau. În sală există posibilitatea să stea 90 de persoane înăuntru și eu îi am înscriși două sute și ceva, deci îi voi face în două ture”, a spus el, pentru Agerpres.

“Totul este transparent, astfel că mass-media va avea acces pe tot parcursul întâlnirii, cu amendamentul că nu e loc şi pentru camerele de luat vederi”, a precizat el și pentru Mediafax.

Iordache a precizat că va face o declarație la finalul dezbaterii: “Voi ieşi public pentru a prezenta punctele de vedere rezultate în urma consultărilor”.

Dezbaterea începe la ora 10.00

Pe site-ul MJ a fost postată sâmbătă și o precizare cu privire la accesul la dezbaterea organizată de minister:

“Precizăm faptul că persoanele care au solicitat în perioada 26 – 27 ianuarie să participe la dezbaterea publică organizată de Ministerul Justiției în data de 30 ianuarie 2017, începând cu ora 10.00, pe marginea proiectului de Ordonanță de Urgență a Guvernului pentru modificarea și completarea Codului Penal și a Codului de Procedură Penală, precum și a proiectului de Ordonanță de Urgență a Guvernului privind grațierea unor pedepse, sunt așteptate începând cu ora 09,30 la intrarea B, aflată pe str. Apolodor, nr. 17, sect. 5, București. Dezbaterea va fi urmată de o declarație de presă susținută de conducerea Ministerului Justiției”.

author avatar
Magda Severin Jurnalist
Magda Severin este jurnalistă cu experiență de peste 30 de ani, in prezent, redactor-șef Online la ZIUA CARGO și redactor la revista lunară ZIUA CARGO (print); 2015 - prezent, redactor colaborator la ziarul online SECUNDA.
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version