Laura Codruţa Kovesi, procurorul şef al al DNA, confirmă un lucru pe care îl bănuia toată lumea: “De obicei, mita care se dă în domeniul sănătății este un pic mai mare decât în alte domenii. Avem situații în care cuantumul mitei ajunge și până la 20% din valoarea contractului. Cel mai des întâlnite fapte sunt cele de abuz în serviciu”.

kovesi

Într-o emisiune la Digi 24, Kovesi a insistat joi seară că “peste 70 de persoane sunt trimise în judecată pentru achiziţii publice în domeniul sănătăţii, în ultimii doi ani”, de către DNA.

Constatăm însă că aceste cazuri au fost atât de banale încât nu au găsit ecou în presă, la fel ca ancheta privind managerii de la Institutul Oncologic București – Dan Straja – și “Bagdasar-Arseni” – Bogdan Păltineanu (acesta acuzat de luare de mită în formă continuată), reținuți joi de procurori în urma a 13 percheziții.

Despre acest caz, Kovesi a spus că “vizează corupţia în sistemul de sănătate”, fiind vorba despre “infracţiuni de luare de mită şi de achiziţii publice”.

“Încă se fac audieri, se aduc la cunoştinţă învinuiri. Nu este primul dosar în care vorbim de corupţie în sănătate. Toate legate de modalitatea prin care se fac achizţiile în sistemul de săntate, de medicamente, de aparatură”, a precizat procurorul şef al DNA.

“Este important să fie luate măsuri preventive”

“Pentru DNA, combaterea corupției în sănătate a fost o prioritate în ultimii ani. (…) Din păcate, cetățenii sunt cei care plătesc mita prin prețul medicamentelor, atunci când se dă mită pentru a se pune pe piață medicamente. Cetățenii suferă din cauza calității serviciilor în domeniul sănătății atunci când vorbim de corupție în sănătate. (…) Noi am sesizat din dosarele noastre că, în ultimii ani, cel puțin în sănătate, sunt aceleași tipologii de comitere a faptelor“, a explica Laura Codruţa Kovesi.

Pe de altă parte, ea a arătat că “nu arestând manager de spital, nu investigând fapte de corupție noi o să rezolvăm această problemă” dar că “este important să fie luate măsuri preventive pentru ca astfel de fapte să nu se repete”.

Corupţia din sănătate, boală incurabilă

Kovesi a menţionat că pentru instituţia pe care o conduce “combaterea corupţiei în sănătate este o prioritate de câţiva ani”, precizând că acest fenomen “este din ce în ce mai des întâlnit”.

“În raportul pe care l-a prezentat DNA acum ceva vreme, am atras atenţia acolo asupra problemelor din sănătate. Cetăţenii sunt cei care suferă. Am fost criticată că nu trebuia sa vorbesc de prevenire şi de cetăţeni, însă noi am sesizat din dosarele noastre că sunt aceleaşi tipoologii de comitere a faptelor”, a mai spus Kovesi.

Ea a dat exemplul unui manager de spital care, “trimis în judecată în 2014 legat de un contract”, în urmă cu mai puţin de o lună “a fost prins luând mită tot privind contracte”.

“Este exterem de importantă şi latura represivă, avem foarte multe dosare care vizează achiziţii în domeniul sănătaţii, sunt peste 850 de dosare privind achiziţiile publice”, a mai declarat Kovesi.

author avatar
Mirela Egeea
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version