O parte dintre magistrații care au protestat luni în fața Curții de Apel Cluj vin și la București, pentru că “o delegație a noastră dorește să ajungă și în Comisia Iordache”, a declarat judecătorul Cristi Danileț, fost membru în CSM.

Judecătorul Cristi Danileț este coleg la Curtea de apel Cluj cu Dana Gîrbovan, președintele UNJR, care a fost umilită de membri ai organizației care au ieșit să protesteze împotriva modificărilor Legilor Justiției – unele propuse chiar de ea. 

Iată ce a declarat Danileț:

“Toți magistrații din țară sunt siderați de modul în care s-au desfășurat dezbaterile din Parlament cu privire la Legile Justiției – și mai ales de propunerile de modificări ale Codului penal și Codului de procedură penală, săptămâna trecută.
Am decis, la nivelul întregii țări, să adoptăm o formă de protest ca un avertismend la adresa clasei politice referitor la modul în care a ales să trateze puterea judecătorească și pe procurorii din România.
Colegii de la Cluj au decis ca timp de un sfert de oră să tacă, transmițând mesajul că sunt muți de uimire.
Practic, nu suntem de acord cu modificările la legile Justiției și lucrul acesta l-am exprimat în mod repetat toți judecătorii și toți procurorii de la nivelul Curții de Apel Cluj.
Toți procurorii și toți judecătorii din întreaga țară am transmis CSM-ului, iar CSM a avizat negativ proiectele de modificare a Legilor Justiției.
Din perspectiva noastră, aceste propuneri sunt defecte și ele nu trebuie aprobate. Ceea ce ne-au siderat însă în mod absolut sunt propunerile de săptămâna trecută cu privire la Codul penal și Codul de procedură penală.
Este, practic, o luptă împotriva anticorupției, care va avea un efect devastator asupra cauzelor penale ordinare. Sunt colegi procurori care nu vor mai putea instrumenta cauzele penale, pentru că li se iau instrumentele prin care pot să o facă.
Și, practic, siguranța cetățeanului este pusă în pericol, iar cetățeanul onest va avea de suferit”.

Danileț a precizat câteva dintre modificările vizate de parlamentari:

“Vorbesc despre imposibilitatea de a mai folosi înregistrările audio și video altele decât cele efectuate de către părțile implicate în dosare. Este vorba despre obligația judecătorului de drepturi și libertăți de a anunța partea pe care vrea, de exemplu, să o pună sub puterea unui mandat de interceptare. Este vorba și de eliminarea, practic, a infracțiunii de mărturie mincinoasă sau de imposibilitatea de a mai aresta hoții periculoși sau tâlharii, pentru că aceste lucruri se doresc a fi înlăturate din codurile penale. Este un atac sistematic împotriva justiției și împotriva funcționării justiției. Afectează atât organizarea instanțelor și parchetelor, cât și modul de funcționare a activității penale. Ce ați văzut aici a fost o adunare a peste 100 de magistrați – atât judecători, cât și procurori. Au fost și judecători civiliști, și judecători specializați în materie penală, și procurori – am văzut inclusiv procurori de la DNA, de la DIICOT, de la parchetele ordinare. Au venit și colegi din Cluj, și colegi de la Gherla și din Turda”.
“Au fost astăzi aici și colegi din UNJR – nu și liderul UNJR (Dana Gîrbovan – n.r.). O parte dintre noi vor pleca în noaptea asta la București și vor participa la protestul de după-amiază de la Curtea de apel București și, probabil, la protestele de mâine (marți – n.r.), pentru că o delegație a noastră dorește să ajungă și în Parlament, în celebra de acum comisie Iordache”, a adăugat Cristi Danileț.
El a precizat că “este o acțiune fără precedent, cel puțin la nivelul Clujului, cu siguranță, iar la nivelul Justiției, nu știm în ce fază vom ajunge cu acest protest. Noi apelăm cumva la înțelepciunea Parlamentului să se oprească din aceste modificări care nu au de a face cu statul de drept”. 
author avatar
Magda Severin Jurnalist
Magda Severin este jurnalistă cu experiență de peste 30 de ani, in prezent, redactor-șef Online la ZIUA CARGO și redactor la revista lunară ZIUA CARGO (print); 2015 - prezent, redactor colaborator la ziarul online SECUNDA.
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version