„Atenţie! În municipiul Bucureşti, nivelul de răspândire a noului coronavirus (COVID-19) este ridicat – peste 3 la mia de locuitori. Masca este obligatorie în spaţiile deschise şi în cele închise! Şcolile îşi vor desfăşura cursurile online. Activitatea în interior a restaurantelor, cafenelelor, cinematografelor, sălilor de spectacole şi sălilor de jocuri de noroc este interzisă. Aceste decizii sunt valabile pentru următoarele 14 zile. Respectaţi măsurile sanitare pentru a nu pune în pericol viaţa dumneavoastră sau a celor din jur” – este mesajul primit de bucureșteni, prin RO-ALERT, marți dimineață.

Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă informează că, în perioada următoare, şi în alte judeţe din ţară vor fi transmise mesaje RO-ALERT preventive de acest gen – pentru locuitorii din zonele unde sunt înregistrate sau sunt previzionate creşteri ale gradului de infectare cu noul coronavirus.

„Măsura transmiterii recomandărilor preventive prin intermediul sistemului RO-ALERT vine în completarea măsurilor dispuse de autorităţi destinate limitării răspândirii SARS-CoV-2 în rândul populaţiei”, se precizează în comunicatul DSU.

Grupul de Comunicare Strategică a informat, luni, că incidenţa cazurilor de infectare în Bucureşti este de 3,19.

Oficial! Capitala, în scenariul roșu. Iohannis vrea capul prefectului

Comitetul Municipiului Bucureşti pentru Situaţii de Urgenţă a hotărât, luni seară, ca începând de marţi să se intre în scenariul roșu, timp de 14 zile. Astfel, școlile, cinematografele, teatrele au fost închise, iar purtarea măştii de protecţie este obligatorie în toate spaţiile publice. 

author avatar
Mirela Egeea
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version