Liviu Dragnea, preşedintele Partidului Social Democrat, a fost pus luni sub urmărire penală de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie.

Dragnea este acuzat de fraude cu fonduri europene şi abuz în serviciu, infracţiuni comise în perioada în care era preşedintele Consiliului Judeţean Teleorman.

Procurorii susţin că Dragnea a comis infracţiunile respective prin intermediul companiei Tel Drum, firmă pe care o controla prin interpuşi.

Procurorii DNA au ţinut să precizeze că au demarat dosarul în urma unei sesizări venite din partea reprezentanţilor Oficiului European de Luptă Anti-Fraudă.

Iar cei de la OLAF au făcut lumină în acest caz, anunţând public că “am găsit dovezi care sugerează înţelegeri între beneficiarul fondurilor, funcţionarii publici şi contractant, inclusiv falsificarea documentelor în timpul procedurii de achiziţie. Unele dintre aceste documente au fost utilizate şi în sprijinul cererii pe care beneficiarul a prezentat-o autorităţii de gestionare, care a dus la plata a 21 de milioane de euro din fondurile Uniunii Europene. Investigaţiile OLAF au fost încheiate cu o recomandare financiară către Direcţia Generală Politică Regională şi Urbană pentru a recupera suma de 21 de milioane de euro şi cu recomandări judiciare adresate Direcţiei Naţionale Anticorupţie din România să iniţieze acţiuni judiciare în materie. Această investigaţie este un exemplu perfect al cooperării pozitive dintre OLAF şi autorităţile naţionale. OLAF a efectuat investigaţii amănunţite, sperând că va avea un efect disuasiv puternic”.

author avatar
Cristi Ionita
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version