Ministrul de Interne Carmen Dan a declarat duminică seară, la Antena 3, că ia în calcul să-l viziteze pe Liviu Dragnea la pușcărie, ea precizând că nu se aștepta ca acesta să fie condamnat în 27 mai, de Instanța supremă, la 3 ani și 6 luni de închisoare cu executare.

sursă foto Agerpres

“Nu am vorbit cu domnul președinte (Dragnea – n.r.), e și o perioadă specială, cea de carantină, nu s-a întâmplat să existe această solicitare. Dânsul stabilește cu cine poate discuta telefonic în această perioadă. În această perioadă, l-au vizitat cei din familie și evident avocatul. Binențeles că iau în calcul această posibilitate (de a-l vizita -n.r.). Eu nu sunt din categoria celor care se dezic. În ultima vreme, am văzut destui, din păcate, chiar din partid, care se dezic de cea a fost înainte. Liviu Dragnea are un merit extraordinar, Liviu Dragnea a ținut acest partid unit”, a declarat Carmen Dan.

Cât despre condamnarea lui Dragnea, e a spus: “Eu nu am crezut niciun moment că soluția va fi cea care a fost. Odată ce s-a întâmplat, cred că toată lumea, cei din PSD, au perceput asta ca pe un șoc. Ulterior, membrii acestui partid conștientizează că acest partid mare să-și regăsească echilibrul. Eu nu mă așteptam. Nu sunt un politician foarte, vechi, dar am constatat că atunci când acest partid a trecut prin crize, a avut capacitatea extraordinară de a se regrupa și de a găsi echilibrul de a traversa crize”.

author avatar
Mirela Egeea
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version