Ministrul Justiției, Tudorel Toader, a declarat luni că așteaptă motivarea Curții Constituționale a României (CCR) pentru a stabili, în urma unei dezbateri publice, “acel prag rezonabil la abuzul în serviciu” care să facă diferența dintre răspunderea contravențională, administrativă și penală.

“Am spus de nenumărate ori: așteptăm decizia Curții Constituționale, motivarea acesteia. Voi face dezbateri publice cu societatea civilă, cu profesioniștii dreptului. Împreună vom identifica pragul rezonabil de natură să facă diferența dintre răspunderea contravențională, răspunderea administrativă, răspunderea penală”, a spus luni Toader, la Palatul Parlamentului.

Întrebat în cât timp se va stabili pragul, Toader a răspuns: “Nu mă întrebați pe mine, pentru că am spus că așteptăm decizia Curții. Din momentul în care se publică în Monitorul Oficial se produc efecte juridice și demarăm procedura de consultare. (…) Vă propun să așteptăm decizia Curții, facem consultările cu societatea civilă, profesioniștii dreptului. Vom identifica acel prag rezonabil”.

author avatar
Mirela Egeea
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version