Mircea Băsescu, fratele fostului preşedinte al României, Traian Băsescu, a ajuns vineri dimineaţa la sediul din Bucureşti al Direcţiei Naţionale Anticorupţie.

sursa foto nasul.tv
sursa foto nasul.tv

Mircea Băsescu nu a dorit să dea declaraţii astfel că deocamdată nu se ştie în ce calitate a fost citat la DNA şi despre ce dosar este vorba.

Însă au apărut informaţii conform cărora ar fi vorba despre un dosar în care Mircea Băsescu a depus o plângere împotriva judecătoarei Carmen Marinescu, cea care ar fi primit o şpagă de 200.000 de euro pentru a-l scăpa de închisoare pe interlopul Bercea Mondial.

Mircea Băsescu a fost condamnat la 4 ani de închisoare cu executare, pentru trafic de influenţă, într-un dosar în care era acuzat că a încasat şi el bani de la rudele lui Bercea Mondial pentru a-l scăpa pe acesta de închisoare.

Cum Mircea Băsescu a contestat, deja, decizia respectivă este de aşteptat ca fratele fostului preşedinte al României să depună toate eforturile necesare pentru a scăpa la rândul său de închisoare.

author avatar
Cristi Ionita
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version