Cea de-a treia rundă de negocieri pentru funcția de procuror-șef european, programată pentru miercuri la Strasbourg între Parlamentul European şi Consiliul UE, a fost anulată.

sursă foto Monica Macovei

Iar cum săptămâna viitoare este ultima din acest mandat auropean, negocierile vor fi lăsate pentru perioada de după alegerile europarlamentare, când Consiliul UE  nu va mai avea președinția României – prin Guvernul Dăncilă, care se opune numirii Laurei Codruţa Kovesi la șefia Parchetului European.

Francezul Jean-Francois Bohnert, susținut de Dăncilă, este judecător, nu procuror, iar la Parlamentul european s-a clasat pe locul 2, după Kovesi.

”Cel mai probabil negocierea va avea loc după întrunirea noului Parlament. Dar prioritățile politice ale guvernului Franței după europarlamentare vor fi altele, vor negocia președinții instituțiilor UE, miza nu va fi aceea de procuror european de vreme ce s-a văzut clar în ultimele săptămâni că tema nu a fost o miză politică, nu a stârnit interesul public în franța, nici pe departe ca în România. Estimez că disponibilitatea Franței de a negocia și a renunța la poziția de procuror-șef al Parchetului European în favoarea altor poziții la nivel european va fi mult mai mare, estimez chiar totală”, a declarat, pentru G4Media, europarlamentarul PNL Siegfried Mureșan.

author avatar
Mirela Egeea
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version