Nicolae Robu, primarul municipiului Timișoara, a anunțat, marți, că i-a dat în judecată pe Sorin Grindeanu, fost premier al României și fost viceprimar al municipiului Timișoara, Gheorghe Ciuhandu, fost primar al municipiului Timișoara, și Adrian Orza, fost viceprimar al municipiului Timișoara.

Robu îi acuză pe cei trei că au încălcat o Ordonanță de Guvern ce prevedea ca edilii din Timișoara să reducă cheltuielile bugetare.

Astfel, în perioada 2009-2010, cei trei ar fi închiriat ilegal 12 mașini de la Regia Autonomă de Transport Timișoara. Autoturismele au fost utilizate de șefii Primăriei Timișoara din acea perioadă, dar și de alți angajați ai Primăriei.

Robu susține că, astfel, bugetul Primăriei a fost prejudiciat cu peste 350.000 de lei, iar acum vrea să recupereze prejudiciul de la cei trei inculpați.

În schimb, Gheorghe Ciuhandu susține că habar nu are despre povestea propusă de Robu și îl acuză pe acesta că “a dezvoltat o obsesie față de mine. În loc să-și vadă de treburile orașului, când apar probleme sau chestii strâmbe atrage atenția de la ele cu probleme d-astea inventate”.

author avatar
Cristi Ionita
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version