Eugen Nicolicea (PSD) a fost schimbat, miercuri, din funcția de președinte al Comisiei juridice a Camerei Deputaților, anunțul fiind făcut la finalul ședinței comisiei.
În locul lui a fost instalat deputatul PSD de Vrancea, Nicușor Halici,
Solicitarea a fost formulată de liderul de grup al PSD, Daniel Suciu. Acesta a precizat pentru HotNews.ro că “dl Nicolicea este vicepreședinte al Camerei și președintele comisiei de regulament” astfel că a fost “o decizie logică”.
Nicolicea preluase funcția de președinte al comisiei în ianuarie 2017, când l-a înlocuit pe Forin Iordache.