Primarul general al Capitalei, Nicușor Dan, neagă acuzațiile antecesoarei lui, Gabriela Firea că taie stimulentele pentru nou-născuți, gravide și cei cu dizabilități.

„Nu se pune problema ca stimulentele financiare pentru nou-născuți, vouchere materna și persoane adulte cu dizabilități să nu mai fie plătite. Dintr-o eroare umană, anunțul apărut pe site-ul Direcției Generale de Asistență Socială a Municipiului București nu corespunde realității.

În continuare vor fi preluate cereri pentru plata stimulentelor financiare pentru nou-născuți, vouchere materna, persoane adulte cu dizabilități, copii cu dizabilități, familii monoparentale si sprijin pentru prevenirea abandonului scolar. Acestea urmează să fie plătite în același cuantum ca până acum”, a declarat Nicușor Dan.

Anterior, fostul primar general al Capitalei, Gabriela Firea a susţinut, luni, că actualul primar general al Capitalei, Nicuşor Dan, „taie banii de la nou născuţi, gravide, persoane cu dizabilităţi, familii mono-parentale”.

„Ruşine este puţin spus”, a adaugat Firea. Fostul edil susţine că „mâine-poimâine se împlineşte un an de când trebuia să curgă lapte şi miere în Bucureşti”, însă născocelile din campanie explodează una câte una.

author avatar
Mirela Egeea
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version