Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, luni dimineață, noi avertizări meteo Cod Galben și Cod Portocaliu de ploi și furtuni, pentru toată țara.

Astfel, Cod Galben este luni de la ora 10.30 până la ora 23.00, când în cea mai mare parte a țării vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată ce se va manifesta prin averse torențiale, frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelii și grindină.

Cantitățile de apă vor depăși 20…25 l/mp și pe arii restrânse 40…50 l/mp.

Cod Portocaliu este de la ora 12.00 până la 23.00. În județele Suceava, Botoșani, Neamț, Bacău, Argeș, Dâmbovița, Teleorman, Gorj, Vâlcea, Olt, Dolj, precum și în zona de munte a județelor Vrancea și Prahova instabilitate atmosferică va fi accentuată și se va manifesta prin intervale cu averse torențiale, intensificări ale vântului, vijelii, grindină și frecvente descărcări electrice.

În intervale scurte de timp sau prin acumulare, se vor înregistra cantități de apă ce vor depăși 40 l/mp și izolat 50…70 l/mp.

Ploile continuă și marți

Totodată, ANM a emis oo informare de instabilitate meteo, valabilă până marți la ora 23.00.

Instabilitatea atmosferică va fi temporar accentuată, luni (24 iunie) în cea mai mare parte a țării, iar marți (25 iunie) mai ales în regiunile sudice, estice și centrale.

Vor fi perioade în care se vor semnala averse ce vor avea și caracter torențial, frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelii și căderi de grindină.

În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă vor depăși 15…25 l/mp, iar pe arii restrânse 35…40 l/mp.

Caniculă

Vremea va fi călduroasă în cea mai mare parte a țării.

Disconfortul termic se va accentua treptat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge și depăși ușor pragul critic de 80 de unități, luni (24 iunie) local, îndeosebi în regiunile estice și sud-estice, iar marți (25 iunie), pe arii relativ extinse în zonele de câmpie și de podiș.

author avatar
Mirela Egeea
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version