Numirea Monicăi Gubernat la șefia CNA și a Cameliei Pricopie la Curtea de Conturi au fost atacate la CCR, joi, de parlamentarii USR și Forța Dreptei.

USR acuză PSD și PNL că „tratează Parlamentul ca pe propria moşie, aşa cum fac şi cu România” și susţine că aceste numiri sunt făcute pentru „politruci de partid”.

Parlamentul a numit-o din nou pe Monica Gubernat șefa CNA – susținută de PSD, după ce fusese demisă la solicitarea PNL

„La Autoritatea de Audit i-a venit rândul să fie numită o doamnă fără nicio competenţă în domeniu, fostă chimistă la o unitate SRI. Cât despre CNA, ar trebui să fie o instituţie independentă, dar e total nefuncţională, iar la conducerea ei s-au grăbit să pună o persoană care a mai ocupat această funcţie şi a arătat deja că nu poate sau nu vrea să schimbe nimic în bine”, a spus purtătorul de cuvânt al USR, Ionuţ Moşteanu.

Penalul Bădălău, înlocuit la Curtea de Conturi cu soția rectorului SNSPA, Pricopie. Ea a lucrat și la o unitate militară a SRI

„Cu prilejul ultimei şedinţe de plen comun a celor două camere ale Parlamentului, PSD şi PNL au forţat votul pentru numirea în funcţii a unor persoane cu calităţi îndoielnice pentru a ocupa aceste poziţii de responsabilitate, în ciuda avertismentului legat de neîndeplinirea cvorumului legal de şedinţă după ce parlamentarii din Forţa Dreptei şi cei din USR au anunţat boicotarea votului”, precizează şi Forţa Dreptei, într-un comunicat.

author avatar
Mirela Egeea
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version