Reprezentanții Administrației Naționale de Meteorologie au emis, joi, o nouă avertizare meteo de vreme rea.

foto: Jean-Mihai Pâlșu

Avertizarea vizează întreg teritoriul țării și este valabilă de joi, 14 iunie, ora 21.00 și până sâmbătă, 16 iunie, ora 21.00.

Conform specialiștilor ANM, în noaptea de joi spre vineri (14/15 iunie) va continua să plouă în sudul Banatului și în Oltenia, unde se vor acumula cantități de apă de peste 20 l/mp. Vineri (15 iunie) și sâmbătă (16 iunie) vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată, la început în regiunile vestice și sud-vestice, apoi și în restul teritoriului.

Vor fi averse cu caracter torențial, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului și căderi de grindină. Cantitățile de apă vor depăși local 20 l/mp și izolat 40 l/mp.

În funcţie de evoluţia şi intensitatea fenomenelor meteorologice, Administraţia Naţională de Meteorologie va actualiza prezentul mesaj.

author avatar
Cristi Ionita
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version