Klaus Iohannis, președintele României, a dat aviz, vineri, pentru începerea urmăririi penale pe numele lui Ion Iliescu, Petre Roman și Gelu Voican Voiculescu.

Cei trei sunt acuzați de comiterea de infracțiunii contra umanității. Iohannis a avut nevoie de aproape două săptămâni de a da aviz pozitiv pe cererea procurorului general, Augustin Lazăr, de începere a urmăririi penale în acest dosar.

Iliescu, Petre Roman și Gelu Voican Voiculescu sunt considerați principalii vinovați pentru incidentele petrecute începând din 22 decembrie 1989.

În urma incidentelor respective 709 persoane au fost ucise, aproape 2.200 au fost rănite și aproape 1.000 au fost reținute în mod ilegal.

Conform comunicatului de presă dat publicității, vineri, de reprezentanții Administrației Prezidențiale, Ion Iliecu, Petre Roman și Gelu Voican Voiculescu sunt acuzați de “săvârșirea infracțiunii contra umanității, prevăzută de art. 439 alin. (1) lit. a), g), i) şi k) Cod Penal, cu aplicarea art. 5 Cod penal, urmând a se proceda conform legii, având în vedere solicitarea Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație şi Justiție, în temeiul prevederilor art. 109 alin. (2) teza întâi din Constituția României, republicată, ale art. 12 şi art. 18 din Legea nr. 115/1999, precum şi a celor reținute prin Deciziile Curţii Constituţionale nr. 93/1999, nr. 665/2007 şi nr. 270/2008”.

author avatar
Cristi Ionita
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version