Procurorii DIICOT Suceava şi poliţiştii de la BCCO Suceava efectuează, luni, percheziţii în dosarul în care personaj principal este Lorena Adriana Bîrleanu, şeful Centrului Medical MAI Suceava.

sursa foto: romaniatv.net

Dosarul a fost demarat după ce la sediul Protecţiei Copilului s-a primit o scrisoare anonimă prin care se menţiona că băieţii şefei Centrului Medical MAI Suceava dezvoltă un comportament ciudat în timpul orelor de curs la Colegiul Naţional Mihai Eminescu.

Mama celor doi fraţi este bănuită că le administra acestora morfină şi diazepam. 

Conform anchetatorilor, “la data de 24.04.2017 procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial Suceava împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Suceava efectuează un număr de trei percheziţii dintre care două domiciliare şi una la sediul unei instituţii publice (n.r. – Centrul Medical MAI Suceava), într-o cauză în care s-a dispus începerea urmăririi penale in rem sub aspectul săvârşirii infracţiunii de administrare de droguri de mare risc unei persoane, în afara condiţiilor legale, faptă prevăzută şi pedepsită de art.7 din Legea nr.143/2000.

La data de 14.03.2017, Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului a Judeţului Suceava, a formulat către DIICOT – Serviciul Teritorial Suceava, o sesizarea cu privire la suspiciunea că celor doi minori vizaţi de acest caz le-au fost administrate substanţe din categoria stupefiantelor de către o persoană care a avut acces direct, prin prisma atribuţiunilor de serviciu, la reţete medicale prin care se prescriu droguri în scop terapeutic şi că şi-ar fi administrat substanţe stupefiante sau psihotrope, în lipsa unor recomandări medicale.

Prin ordonanţele din data de 18.03.2017, procurorii DIICOT – Serviciul Teritorial Suceava au dispus prelevarea de probe biologice de la cei doi minori iar în urma analizei probelor de urină prin teste immunoassay, s-a evidenţiat un rezultat pozitiv pentru opiacee şi benzodiazepine.

Un rezultat pozitiv pentru benzodiazepine presupune prezenţa unuia sau mai multor substanţe cum ar fi: Oxazepam, Alprazolam, Diazepam, Bromazepam, Clonazepam, Nitrazepam, Clorazepate etc. În cazul opiaceelor, rezultatul presupune prezenţa uneia sau mai multor substanţe din această clasă: morfină, codeină, ethyl morfina, hydrocodone, hydromorphone, norcodeina, oxycodone, 6-monoactehyl-morphine, etc”.

Patru persoane vor fi conduse la sediul DIICOT Suceava pentru a fi audiate.

 

 

author avatar
Cristi Ionita
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version