Zeci de poliţişti de la Direcţia de Investigare a Criminalităţii Economice şi procurori de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti participă, luni, la 12 percheziţii efectuate în Bucureşti, Ilfov, Argeş şi Cluj.

sursa foto voceatransilvaniei.ro

Activităţile se desfăşoară la domiciliile unor persoane şi sediile sociale (punctele de lucru) ale unor societăţi comerciale, cercetate sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de evaziune fiscală şi spălare de bani.

Din cercetări a reieşit că persoanele bănuite ar fi realizat venituri pe care nu le-ar fi declarat organelor fiscale, prejudiciind în acest fel bugetul consolidat al statului.

Banii proveniţi din infracţiunea de evaziune fiscală ar fi fost transferaţi în contul unei persoane fizice, sub formă de preţ al unui antecontract de vânzare – cumpărare a unor terenuri agricole (ulterior a fost reziliat) şi însuşiţi de una dintre persoanele bănuite.

Astfel, cei în cauză, în perioada 2010-2011, în calitate de administratori de fapt la patru societăţi comerciale, ar fi încasat venituri de 6.546.600 de lei, în baza unor facturi fiscale, declarând nereal achiziţii la organele fiscale, pentru a se înregistra cu T.V.A. deductibil.

Expertiza contabilă efectuată în cauză a stabilit un prejudiciu cert în valoare de 2.254.773 de lei, compus din 1.352.864 de lei T.V.A. şi 901.909 lei impozit pe profit.

La activităţi participă şi poliţişti ai inspectoratelor de poliţie judeţene Argeş şi Cluj.

author avatar
Cristi Ionita
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version