Poliţiştii de la Inspectoratul de Poliţie Judeţean Prahova şi reprezentanţii Direcţiei Operaţiuni Speciale efectuează, luni dimineaţa, patru percheziţii la domiciliile unor persoane bănuite de săvârşirea infracţiunilor de braconaj cinegetic şi nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor.

Din cercetări au rezultat indicii că, începând cu luna septembrie a anului trecut, persoanele în cauză, deţinători autorizaţi de arme de vânătoare, ar fi efectuat mai multe acte de braconaj cinegetic pe fonduri de vânătoare din Prahova.

Şapte mandate de aducere vor fi puse în aplicare, persoanele vizate urmând a fi audiaţi la sediul IPJ Prahova.

De remarcat că percheziţiile sunt desfăşurate cu sprijinul luptătorilor Serviciului de Acţiuni Speciale din cadrul I.P.J. Prahova, iar acţiunea beneficiază de sprijinul Direcţiei Operaţiuni Speciale din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române.

author avatar
Cristi Ionita
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version