Pensiile speciale nu vor fi eliminate, așa cum prevede PNRR. Majoritatea PNL-PSD-UDMR-Minorități din Senat a adoptat, miercuri, amendamentele acceptate cu o zi în urmă de comisiile reunite (Apărare, Muncă și Juridică) la proiectul legii privind reformarea pensiilor speciale.

Dacă nu trecea de votul Senatului până pe 31 martie, proiectul ar fi fost adoptat tacit, în forma primită de la Guvernul Ciucă și neacceptată de Comisia Europeană, care a avertizat că România va pierde banii din PNRR.

Votul final va fi dat în Camera Deputaților,în următoarele trei luni. Pentru eliberarea tranșei a 3-a din PNRR, legea trebuie publicată până pe 30 iunie în Monitorul Oficial.

Au fost înregistrate 79 de voturi „pentru”, 37 de voturi „împotrivă” și nicio abținere.

Senatorii USR și AUR au transmis că au votat „împotrivă”, pentru că dezbaterile au fost de formă, amendamentele opoziției au fost ignorate, iar pensiile speciale nu au fost eliminate.

Cei de la USR au afișat bannere și pancarte cu mesajul: „Tăiați pensiile speciale.”, „Pierdem banii din PNRR”.

Printre amendamentele PNL şi PSD introduse în proiectul de lege primit de la Guvern figurează eliminarea cumulării mai multor pensii speciale, dar și a textului prin care magistraţii din CSM beneficiau în continuare de pensie de serviciu după un singur mandat, impozitarea cu 15% a părții de necontributivitate a pensiilor speciale, eliminarea a cinci sporuri din pensiile de serviciu ale militarilor, indexarea pensiilor de serviciu cu rata medie anuală a inflaţiei, la fel ca în cazul românilor de rând.

Amendamente la proiectul Guvernului de eliminare a pensiilor speciale, admise de comisii în Senat. Urmează votul în plen

„Conform jalonului 215, până la sfârşitul trimestrului IV 2022 trebuie întreprinse demersurile necesare pentru intrarea în vigoare a cadrului legislativ pentru reducerea cheltuielilor cu pensiile speciale. Astfel, se face referire la o serie de categorii de indemnizaţii/pensii reglementate prin acte normative individuale cu caracter special, aplicabil pentru şase categorii: corpul diplomatic şi consular, funcţionarii publici parlamentari, personalul aeronautic civil navigant profesionist din aviaţia civilă, procurori şi judecători, personalului auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor, personalul Curţii de Conturi”, se arată în expunerea de motive ce însoțește proiectul Guvernului.

author avatar
Mirela Egeea
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version