Procurorul General Augustin Lazăr a prezentat miercuri, la o dezbatere organizată de DNA, portretul-robot al aleșilor care comit infracțiunea de abuz în serviciu, dar și pe cel al funcţionarului public aflat în spatele acestora, portret-robot despre care spune că este “mult mai interesant”.

“Rezultă, atât din studiul DNA, cât şi din studiile colegilor din Parchetul General, că un prim portret-robot priveşte funcţionarul public, care este fie dintre cei aleşi – primari, viceprimari, preşedinte de consiliu judeţean, consilier local sau judeţean, fie dintre funcţionarii publici care au fost numiţi, direct sau prin concurs – director, director adjunct, şef de serviciu. Aceste persoane au o conduită caracterizată ca fiind abuzivă, pentru că depăşeşte cadrul legal al atribuţiilor lor de serviciu, exercitate prin încălcarea legii (…). Un astfel de funcţionar are o conduită abuzivă şi, pentru a-şi rezolva interesele proprii, pentru a obţine un folos propriu sau pentru alte persoane, exercită o astfel de conduită, evident cu încălcarea deontologiei minime pe care trebuie să o aibă un funcţionar public”, a spus Augustin Lazăr.

Un alt portret-robot este cel al autorului “din umbră”, care acţionează mult mai sofisticat şi evită să se expună în mod direct.

“Mai interesant este portretul robot mai sofisticat al celuilalt funcţionar public, care este autorul din spatele autorilor (…). Am socotit necesar să subliniez existenţa unui autor din spatele autorilor, unul mai sofisticat, care foloseşte un alt funcţionar public pe care îl pune în faţă, numit în termeni de argou ‘om de paie’, ‘paravan’, ‘pion’, ‘cap de lemn’ – ‘testa di legno’, cum spuneau colegii italieni. (…) Conduita aceasta abuzivă o remarcăm în câteva domenii: achiziţii de bunuri şi servicii supraevaluate, proiecte de infrastructură, lucrări de construcţii şi întreţinere de drumuri, finanţări de proiecte culturale. Sunt numai câteva domenii pe care le-am remarcat, dar există numeroase altele”, a explicat procurorul general.

“Este absolut surprinzător să gândim, că, atunci când există moduri de operare atât de sofisticate, să ne lipsim şi de minima incriminare pe care o avem”, a adăugat el.

Procurorul general a participat, miercuri, la dezbaterea cu tema: “Frauda şi corupţia în domeniul achiziţiilor publice. De la combatere la prevenire”, organizată de DNA.

author avatar
Mirela Egeea
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version