Prefectul Capitalei, Alin Stoica, a respins, luni, solicitarea primarului Clotilde Armand de prelungire cu două săptămâni a stării de alertă în Sectorul 1.

„Eu sper să nu riscăm să ajungem la situaţia de acum o lună în Sectorul 1. Societatea de salubrizare a dat asigurări că are capacitatea necesară să continue. Evident că situaţia va fi sub monitorizare, având în vedere că este oarecum fragil, toată această perioadă”, și-a argumentat prefectul decizia.

Clotilde Armand a transmis pe Facebook următorul mesaj: 

„Prefectul Capitalei a decis să nu prelungească starea de alertă în Sectorul 1 pentru că astăzi la prefectură a avut loc o întâlnire între reprezentanții companiei de salubrizare și Primăria Sectorului 1 iar compania Romprest Service S.A, din cauza căreia am ajuns să avem stare de alertă pe raza administrativ teritorială a Sectorului 1, a dat asigurări că nu mai șantajează autoritatea locală și că poate asigura continuitatea serviciului public de salubrizare așa cum prevede legea salubrizării și regulamentul municipial de salubrizare.

De asemenea, compania de salubrizare a acceptat ceea ce noi am spus de aproape un an de zile și a refuzat sistematic să priceapă, menținând un șantaj ticalos: fără facturi umflate și fără curățenie fictivă. În caz contrar vom avea din nou stare de alertă”, avertizează Clotilde Armand.

Gunoaiele au dispărut de pe străzile din această zonă a Bucureștiului, la o lună după ce edilul a încheiat contract pe această perioadă cu două alte firme, care să substituie lipsa de activitate a Romprest.

author avatar
Mirela Egeea
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version