Prefectul Capitalei, Alin Stoica, a convocat, luni la ora 14.00, Comitetul pentru Situații de Urgență al municipiului București (CMSU), pentru ridicarea restricțiilor de weekend, după ce rata de infectare COVID a scăzut sub 3,5 la mie.
Mai precis, potrivit Grupului de comunicare strategică, în Capitală se înregistrează o incidență de 3,46 cazuri la mie în ultimele 14 zile.
În aceste condiții, interdicția de a ieși din casă începând cu ora 20.00 până la 5.00, în weekend, va fi ridicată, astfel că bucureștenii mai pot circula liber seara până la ora 22.00, ca în restul zilelor săptămânii.
Totodată, magazinele și terasele vor putea funcționa până la ora 21.00, vineri, sâmbătă și duminică. Acest program vor avea toți operatorii economici. De asemenea, vor putea fi deschise şi sălile de fitness în interior.
„Conform legii, la incidenţă sub 3,5 nu se mai aplică restricţiile pe program şi pe circulaţia în afara domiciliului în zilele de vineri, sâmbătă şi duminică. (…) Măsurile pt weekend se vor aplica de sâmbăta viitoare”, a declarat, prefectul Capitalei, Alin Stoica, înainte de începerea ședinței CMSU.
Deciziile Comitetului municipal pentru Situaţii de Urgenţă vor intra în vigoare marţi.
„Sălile de spectacol și cinematografele vor fi deschise, cu ocuparea a 30% din capacitate, dacă va coborâ sub 3 la mie indicele de infectare”, a precizat Stoica.
Circulația persoanelor în afara locuinței/gospodăriei este interzisă în intervalul orar 22:00 – 5:00, cu condiția menținerii incidenței cumulate la cel mult 4/1000 de locuitori, cu următoarele excepții:
a) deplasarea în interes profesional, inclusiv între locuință/gospodărie și locul/locurile de desfășurare a activității profesionale și înapoi;
b) deplasarea pentru asistență medicală, care nu poate fi amânată și nici realizată de la distanță, precum și pentru achiziționarea de medicamente sau pentru efectuarea vaccinului conform programării;
c) deplasări în afara localităților ale persoanelor care sunt în tranzit sau efectuează călătorii al căror interval orar se suprapune cu perioada interdicției, cum ar fi cele cu avionul, trenul, autocare sau alte mijloace de transport de persoane și care pot fi dovedite prin bilet sau orice altă modalitate de achitare a călătoriei;
d) deplasarea din motive justificate, precum îngrijirea/ însoțirea copilului, asistență persoanelor vârstnice, bolnave sau cu dizabilități ori decesul unui membru de familie;
e) părăsirea domiciliului pentru protejarea vieții sau integrității fizice în cazul unui pericol grav și iminent, cu apelarea Sistemului Național Unic pentru Apeluri de Urgență 112.
Pentru verificarea motivului deplasării în interes profesional, persoanele sunt obligate să prezinte, la cererea autorităților abilitate, legitimația de serviciu/adeverință eliberată de angajator ori o declarație pe propria răspundere.
Pentru verificarea deplasărilor în interes personal, sunt obligate să prezinte declarația pe propria răspundere, completată în prealabil.
Pentru deplasarea către centrul de vaccinare, persoanele sunt obligate să prezinte dovadă programării.
Pentru deplasarea și participarea la slujbele religioase oficiate cu ocazia Paștelui, se permite circulația persoanelor în afara locuinței/gospodăriei în perioada 1 mai-2 mai 2021, în intervalul orar 22:00-05:00.
Pentru deplasarea și participarea la sărbătoarea religioasă specifică lunii Ramazan, se permite circulația persoanelor în afara locuinței/gospodăriei în perioada 8 mai-9 mai 2021, în intervalul orar 22:00-5:00.
Programul operatorilor economici care desfășoară activități de comerț, prestări servicii în spații închise și /sau deschise, publice și/sau private, se poate desfășura în intervalul orar 05:00 – 21 :00.
Prin excepție, în intervalul orar 21:00 – 05:00, operatorii economici pot activa doar în relația cu operatori economici cu activitate de livrare la domiciliu.
Prin excepție, unitățile farmaceutice, benzinăriile, operatorii economici cu activitate de livrare la domiciliu, precum și operatorii economici din domeniul transportului rutier de persoane care utilizează autovehicule cu capacitate mai mare de 9 locuri pe scaune, inclusiv locul conducătorului auto, și cei din domeniul transportului rutier de mărfuri care utilizeazii autovehicule cu masa maximă autorizată de peste 2,4 tone își pot desfășura activitatea în regim normal de muncă, cu respectarea normelor de protecție sanitară.
Accesul clienților în cadrul centrelor comerciale în care își desfășoară activitatea mai mulți agenți economici, de tip mall, se va realiza astfel încât să se asigure menținerea distanței fizice de minimum 2 metri și cu asigurarea unei suprafețe de minimum 7 m.p./persoană.
Accesul în piețele agroalimentare și în piețele volante se face cu respectarea distanțării de minimum 2 m între oricare două persoane, dar fără a depăși 50% din capacitatea maximă a pieței.
STB va monitoriza permanent gradul de încărcare a mijloacelor de transport pe care le deservește, în scopul diminuiirii aglomerației din vehicule și stații, mai ales la orele de vârf.
Se va respecta circuitul de urcare/coborâre în mijloacele de transport, dupii cum urmează:
– în autobuze și troleibuze, accesul pasagerilor se va efectua prin ușa din față, iar coborârea pe celelalte uși;
– în tramvaie, accesul pasagerilor se va efectua prin ușa din mijloc, iar coborârea pe celelalte ușă.
STB va informa călătorii cu privire Ia obligativitatea purtăirii corecte a măștii de protecție și a evităirii consumului de produse alimentare în mijloacele de transport în comun, prin mijloace audio-video și prin afișare în mijloacele de transport în comun.
Metrorex va informa și îndruma publicul călător prin stațiile de sonorizare despre situațiile de aglomerare apărute și va informa asupra obligativitiitii de a păstra distanțarea fizică și de a purta corect masca de protecție.
Se interzice activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfășoară activități de preparare, comercializare și consum al produselor alimentare și/sau băuturilor alcoolice și nealcoolice, de tipul restaurantelor și cafenelelor, în interiorul clădirilor, precum și în interiorul altor spații publice închise care au acoperiș, plafon sau tavan și care sunt delimitate de cel puțin doi pereți, indiferent de faptul că sunt construcții cu caracter temporar sau permanent.
Se interzice activitatea restaurantelor și a cafenelelor din interiorul hotelurilor, pensiunilor sau al altor unități de cazare, cu excepția deservirii persoanelor cazate în interiorul acestor unități.
Este permisă prepararea, comercializarea și consumul produselor alimentare și băuturilor alcoolice și nealcoolice în spațiile special destinate dispuse în exteriorul clădirilor, în aer liber, precum și în spațiile publice dacă au un tavan și un singur perete, cu asigurarea unei distanțe de minimum 2 metri între mese și participarea a maximum 6 persoane la o masă, dacă sunt din familii diferite și cu respectarea măsurilor de protecție sanitară.
Este permisă prepararea hranei și comercializarea produselor alimentare și băuturilor alcoolice și nealcoolice care nu se consumă în spațiile respective.
Nu este permisă activitatea în baruri, cluburi și discoteci.
Este interzisă activitatea cu publicul a operatorilor economici licentiați în domeniul jocurilor de noroc, cu excepția desfășurării activității de comercializare a biletelor de tip LOTO, pariuri și loc, cu respectarea măsurilor de protecție sanitară.
Este interzisă organizarea și desfășurarea activității cu publicul în cadrul cinematografelor, instituțiilor de spectacole și/sau concerte, inclusiv a celor de tipul drive-in.
Este interzisă organizarea și desfășurarea în aer liber a spectacolelor, concertelor, festivalurilor publice și private sau a altor evenimente culturale.
Este obligatorie purtarea măștii de protectie, astfel încât să acopere nasul și gura pentru toate persoanele care au împlinit vârsta de 5 ani, în toate spațiile publice.