Președintele Klaus Iohannis a convocat ședința Consiliului Suprem de Apărare a Țării (CSAT) în data de 28 decembrie, începând cu ora 12:00, pe tema numirii noului șef al Statului Major al Armatei. 

În cadrul ședinței CSAT vor fi analizate “solicitările ministrului apărării naționale referitoare la ocuparea unor posturi în conducerea Armatei României”, precizează vineri Administrația Prezidențială.

Amintim că ministrul Apărării Naționale, Gabriel Leș, a anunțat miercuri că nu va prelungi mandatul actualului șef al Statului Major al Apărării, generalul Nicolae Ciucă.

“Nu voi prelungi acest mandat al șefului Statului Major al Apărării. Legea prevede un mandat de patru ani de zile, cu posibilitatea prelungirii acestui mandat. Din ceea ce m-am uitat eu în arhive, a fost o singură situație în care s-a prelungi mandatul unui fost șef al Statului Major al Apărării și am dorit să mențin aceeași cutumă. Nu vreau să ajung să vă spun care este părerea mea despre generalul Ciucă pentru că am lucrat cu dânsul aproape doi ani, știu capacitățile domniei sale, știu ce a făcut pentru Armata României și ce poate face”, a declarat Gabriel Leș, la Antena 3.

Întrebat ce se întâmplă dacă președintele refuză noua propunere pentru conducerea Statului Major al Apărării, Leș a spus: “Nici nu vreau să mă gândesc la așa ceva. Discutăm de Armata României și despre un mandat care este la încheiere în acest moment. Nu cred că mă pot gândi la așa ceva din partea președintelui”.

Mandatul șefului Statului Major al Apărării, generalul Nicolae Ciucă, se încheie pe 31 decembrie 2018.

Potrivit legii, şeful Statului Major al Apărării, care este militarul cu rangul de conducere cel mai înalt din armată, este numit de Preşedintele României, la propunerea ministrului Apărării Naţionale, cu avizul primului-ministru, pentru o perioadă de 4 ani, cu posibilitatea de prelungire cu până la un an.

În funcţia de şef al Statului Major al Apărării poate fi numit locţiitorul acestuia sau unul dintre şefii categoriilor de forţe ale armatei.

author avatar
Mirela Egeea
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version