Prețurile exagerat de mari la produsele alimentare îi ard la buzunar pe români încă de anul trecut, iar posibilele amenzi pe care le flutură autoritățile statului plătite regește din bani publici nu îi ajută pe consumatori, pentru că vor îngroșa bugetul de stat pentru pensii speciale și salariile bugetarilor, majorate sistematic.

Anchetele anunțate, joi, de Consiliul Concurenței condus de Bogdan Chirițoiu  vizează 13 producători de ulei de floarea soarelui, unt şi zahăr. Inspectorii au desfășurat inspecţii inopinate la aceștia, în cadrul a trei investigaţii privind posibile înţelegeri de stabilire a preţurilor.

„Avem suspiciuni că unii producători au profitat de contextul economic actual, respectiv de creşterea inflaţiei, şi s-au înţeles să crească suplimentar preţurile de vânzare pentru unele produse, obţinând, astfel, profituri mai mari, nemeritate. Dacă, în urma investigaţiilor, vom constata acest gen de practici, le vom sancţiona drastic” a declarat joi Bogdan Chiriţoiu, preşedintele Consiliului Concurenţei.

Inspectorii au descins la sediile şi punctele de lucru ale mai multor firme producătoare sau care comercializează ulei, precum Bunge România SRL, Expur SA, Prutul SA şi Ardealul SA.

Pe piaţa producţiei şi comercializării de unt, printre companiile vizate fiind Albalact, Covalact şi Dorna Lactate (parte din grupul Lactalis), Friesland România SA, Lacto Food SRL şi Fabrica de Lapte Braşov (Olympus).

În ceea ce priveşte piaţa fabricării şi comercializării de zahăr s-au derulat inspecţii la firmele Agrana România SRL, Pfeifer & Langen România SRL şi Lucsor Impex SRL.

Documentele ridicate sunt analizate acum, în cadrul procedurilor specifice.

Inspecţiile inopinate sunt autorizate de Curtea de Apel Bucureşti şi sunt justificate de necesitatea obţinerii tuturor informaţiilor şi documentelor necesare clarificării posibilelor practici anticoncurenţiale analizate. Efectuarea acestora nu reprezintă o antepronunţare în ceea ce priveşte vinovăţia companiilor.

Legea concurenţei interzice orice înţelegeri între companii şi practici concertate care împiedică, restrâng sau denaturează concurenţa pe piaţa românească, în special cele care stabilesc preţuri de cumpărare sau de vânzare sau orice alte condiţii de tranzacţionare.

author avatar
Mirela Egeea
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version