Procurorii DIICOT – Serviciul Teritorial Târgu Mureş au efectuat, marţi, 12 percheziţii la domiciliare pe raza judeţului Târgu Mureş.

DIICOT-FAIN

Obiectivul acţiunii a fost destructurarea unui grup infracţional organizat specializat în săvârşirea infracţiunilor de cămătărie şi şantaj.

Conform procurorilor DIICOT, “în perioada 2012-2016, un număr de cinci suspecţi au constituit pe raza municipiului Reghin un grup infracţional organizat ce a acţionat în mod coordonat în vederea săvârşirii unor infracţiuni de cămătărie, prin acordarea unor împrumuturi băneşti cu dobândă. Ulterior acestor împrumuturi, prin ameninţări şi violenţe, personal sau prin alte persoane, suspecţii au solicitat sume cu mult mai mari decât cele acordate iniţial, iar în cazul în care persoanele împrumutate se aflau în imposibilitate de a achita sumele impuse suspecţii solicitau instituirea unor garanţii mobiliare sau imobiliare”.

Suspecţii urmează a fi audiaţi la sediul din Târgu Mureş al DIICOT. Procurorii au fost susţinuţi în acţiunea lor de Brigada de Combatere a Crimei Organizate Târgu Mureş, Direcţia Operaţiuni Speciale, Departamentul de Informaţii şi Protecţie Internă, I.P.J. Mureş şi Gruparea de Jandarmi Mobilă “Regele Ferdinand I” Tg. Mureş.

author avatar
Cristi Ionita
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version