Zeci de mascaţi şi procurori ai Direcţiei Naţionale Anticorupţie au luat cu asalt, luni, mai multe locaţii din Judeţul Timiş.

Dumitru Pavel (sursa foto opiniatimisoarei.ro)
Dumitru Pavel (sursa foto opiniatimisoarei.ro)

Printre cele 13 locaţii vizate se află şi sediul a două instituţii publice, dintre care unul este chiar Inspectoratul Judeţean de Poliţie Timiş.

Mai mulţi ofiţeri de poliţie sunt bănuiţi de luare de mită şi de abuz în serviciu. Din primele informaţii reiese că personajele principale ale dosarului sunt comisarii şefi Dumitru Pavel şi Sorin Munteanu.

Conform opiniatimisoarei.ro, deocamdată procurorii DNA ridică documente, urmând ca ulterior să stabilească dacă şi vor audia persoane în cursul zilei de luni sau amână aceste audieri pentru după verificarea documentelor.

Dumitru Pavel este acuzat că a încasat şpăgi pentru a interveni pe lângă subalternii săi să rezolve favorabil un dosar de evaziune fiscală.

Dumitru Pavel este, de anul trecut, şeful Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice din cadrul IPJ Timiş. Sursa amintită precizează că în acest dosar este implicat şi Iulian Bot, zis Viscol, şeful unui clan de rrom din Lugoj.

author avatar
Cristi Ionita
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version