“Detectorul de minciuni verifică sinceritatea. Nu poate reprezenta o regină a probelor, dar poate restrânge cercul de suspecți”.

Procurorul general al României, Augustin Lazăr, a declarat marți dimineață, la intrarea în sediul CSM, că nu există scandal în DNA, ci în jurul DNA, lansat de anumite canale media.

Sugeraţi dumneavoastră că există scandal în DNA. Scandal există în jurul DNA. Există un bruiaj, un zgomot mediatic deosebit de interesat, care ar vrea să găsească vulnerabilităţile unei instituţii de elită a Ministerului Public, vulnerabilităţi şi posibilele radicalizări ale unor persoane, care, sigur, ar putea avea anumite frustrari de-a lungul timpului acumulate“, le-a spus Lazăr jurnaliştilor care l-au asaltat cu întrebări.

El a precizat că DNA este o instituție “de elită”, finanțată din fonduri europene, care “își va clarifica în zilele următoare toate problemele” – evident, și cea privind înregistrările cu procurorul-șef Laura Codruța Kovesi.

“Vă asigur că DNA este o structură de elită a Ministerului Public, în care UE a investit bani mulţi. DNA îşi va clarifica, în zilele imediat următoare, toate problemele pe care le are. Scandalul este produs, nu dezinteresat, de anumite canale media. Evident că avantajează pe cei care doresc oprirea luptei anticorupție. Faptul ca cineva să comită o faptă în DNA nu înseamnă că există tensiuni. Înseamnă că acel cineva va fi găsit, lucrurile vor fi clarificate în zilele imediat următoare și se va demonstra că DNA este capabilă să își clarifice problemele”, a insistat Augustin Lazăr.

Răspunsul său vine în replică la anunțul făcut în urmă cu o zi de ministrul Justiției, Tudorel Toader, “Eu cred că a venit vremea clarificărilor la DNA”

“Detectorul de minciuni verifică sinceritatea”

Întrebat dacă a fost testat vreodată cu detectorul de minciuni, procurorul general a precizat că acesta “este un dispozitiv utilizat pentru a verifica sinceritatea și “nu poate reprezenta o regină a probelor”, dar poate restrânge cercul de suspecți.

„Puţină lume ştie câteva lucruri care sunt esenţiale. Detectorul de minciuni este un dispozitiv care este utilizat pentru a verifica sinceritatea. Nu reprezintă o regină a probaţiunii, dar poate să îl ajute pe cel care face verificările să determine dintr-un cerc mai larg de suspecţi încotro ar trebui să meargă investigaţia. Vă spun cu certitudine că a multa oară a fost utilizat detectorul de minciuni nu pentru a produce proba ‘regină’, ci pentru a orienta investigația”, a explicat Augustin Lazăr.

Secția pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) va lua în discuție, marți, cererea procurorului-șef al DNA, Laura Codruța Kovesi, de revocare din funcție a procurorilor Doru Țuluș și Mihaela Moraru Iorga, dar și solicitările de încetare a activității formulate de anchetatorii Adrian Țîrlea și Doru Văcaru.

Kovesi vrea să-i dea afară pe Țuluș și Iorga pentru că refuză să fie testați cu detectorul de minciuni.

“Nicio înștiințare oficială” privind verificarea managementului

Întrebat despre verificarea pe care ministrul Justitiei, Tudorel Toader, a anuntat ieri că a dispus-o Inspecției Judiciare a CSM privind activitatea managerială a DNA și a Parchetului General, procurorul general a spus că nu a primit “nicio înștiințare oficială”.

El a arătat, relaxat, că “ministrul Justiției are dreptul să ceară o asemenea verificare”.

author avatar
Magda Severin Jurnalist
Magda Severin este jurnalistă cu experiență de peste 30 de ani, in prezent, redactor-șef Online la ZIUA CARGO și redactor la revista lunară ZIUA CARGO (print); 2015 - prezent, redactor colaborator la ziarul online SECUNDA.
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version