După un lung val de caniculă ce a topit România timp de două săptămâni, regimul termic se va pondera, potrivit prognozei pentru următoarele două săptămâni (2 – 16 august), publicate de Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM).

foto Jean Mihai Pîlșu

Luni va fi însă cea mai toridă zi din această vară, cu peste 41 de grade Celsius, la umbră, în sudul țării.

Vor urma câteva zile de caniculă în sudul extrem, până pe 5 august, apoi temperaturile vor scădea și aici.

Iată prognoza din fiecare regiune a țării (vezi la finalul articolului graficele cu media temperaturilor în fiecare zi și noapte):

În Banat, temperaturile maxime vor fi în medie de 30… 32 de grade, chiar mai scăzute în perioada 5 – 7 august, când nu vor urca peste 25… 28 de grade. Noaptea vor fi între 16… 19 grade.

În perioada 8 – 9 august, vor fi 32… 34 de grade, iar în zilele ulterioare, regimul termic va fi apropiat de cel normal în a doua decadă a lunii august.

În intervalul 5 – 6 august va ploua pe arii extinse şi local în cantităţi mai însemnate. În restul perioadei de referinţă, se vor semnala local fenomene asociate instabilităţii atmosferice, cu probabilitate mai mare după data de 11 august.

În Crişana: maxime diurne, în medie, de 26… 30 de grade, chiar mai scăzute în zilele de 5 şi 6 august, când va fi o vreme relativ răcoroasă, dar şi mai ridicate, local de peste 30 de grade, în 4, respectiv 9 şi 10 august.

Ulterior, este estimat un ecart de temperatură apropiat de normalul calendaristic (26… 29 de grade).

Minimele termice vor avea uşoare oscilaţii, dar în majoritatea nopţilor se vor încadra în medie între 16 şi 19 grade.

Ploile vor fi frecvente şi în general însemnate cantitativ în zilele de 5 şi 6 august. În restul perioadei, va ploua local, cu probabilitate mai mare după data de 10 august.

În Transilvania, din 3 august, temperaturile vor fi semnificativ mai scăzute, cu maxime de 26… 31 de grade, mediat regional, iar zilele de 6 şi 7 august vor fi chiar răcoroasă, cu o medie a valorilor diurne de 23… 26 de grade. În acest interval, temperaturile nocturne se vor situa în marea lor majoritate între 12 şi 16 grade.

Zilele de 8, 9 şi 10 august vor fi caracterizate de o vreme mai călduroasă, local cu valori diurne de peste 30 de grade. Până la sfârşitul intervalului, este estimat un regim termic în limite normale pentru a doua decadă a lunii august.

În zilele de 5 şi 6 august ploile vor fi frecvente şi posibil însemnate cantitativ, iar în restul perioadei de referinţă se vor semnala local fenomene asociate instabilităţii atmosferice, cu probabilitate mai mare în 2 şi 3 august şi după data de 11 august.

În Maramureş, temperatura aerului va avea valori mai ponderate decât în săptămânile anterioare, cu maxime în medie de 26 – 30 de grade, iar în zilele de 6 şi 7 august vremea va fi local chiar răcoroasă, cu 22… 25 de grade în orele după-amiezii.

În această perioadă minimele nocturne, în marea lor majoritate, se vor încadra între 12 şi 15 grade. O încălzire a vremii este estimată pentru intervalul 8 – 10 august când vor fi şi valori de peste 30 grade în vestul regiunii, urmând ca, până la finalul celor două săptămâni de prognoză, să se înregistreze temperaturi în jurul celor climatologic specifice.

În zilele de 5 şi 6 august ploile vor fi frecvente şi posibil mai însemnate cantitativ, iar în restul perioadei de referinţă se vor semnala local fenomene asociate instabilităţii atmosferice, cu probabilitate mai mare în 2 august şi după data de 10 august.

În Moldova, din 3 august, temperaturile vor fi semnificativ mai scăzute faţă de perioada anterioară, cu maxime, în medie, de 25… 30 de grade, iar în jurul datei de 7 august în nordul regiunii vremea va deveni relativ răcoroasă.

Valori de 32… 33 de grade, caracterizând o vreme călduroasă, se vor înregistra în unele după-amiezi doar în sudul regiunii. În tot acest interval, temperaturile minime se vor situa în marea lor majoritate între 14 şi 19 grade, posibil mai mici în dimineţile de 8 şi 9 august.

Va ploua pe arii mai extinse în perioada 4 – 6 august şi cu caracter local în 3 şi 7 august, determinând un regim pluviometric apropiat de cel normal pentru prima săptămână a lunii august. Probabilitatea pentru manifestări de instabilitate atmosferică va fi în creştere şi după data de 12 august.

În Dobrogea, vremea va fi în general călduroasă în partea continentală a regiunii, însă temperaturile diurne vor atinge doar izolat 33… 34 de grade în zilele de 3, 5 şi posibil pe 10 august. Pe litoral vremea va fi agreabilă, cu maxime termice de 28… 29 de grade în cea mai mare parte a intervalului.

Minimele termice ale perioadei de referinţă se vor încadra într-un ecart mediu de 18 – 21 de grade.

Regimul pluviometric va fi deficitar în mare parte a intervalului celor două săptămâni. Ploi pe spaţii mai extinse vor fi doar în perioada 5 – 6 august, iar în restul timpului pe arii restrânse vor fi manifestări asociate instabilităţii atmosferice, cu probabilitate mai mare în 4 august şi perioada 11 – 13 august.

În Muntenia, din 3 august, valorile termice vor fi semnificativ mai mici, menţinându-se totuşi o vreme în general călduroasă, cu maxime în medie de 30… 33 de grade.

Canicula va afecta doar sudul şi sud-vestul regiunii, unde se vor atinge, în perioada 3 – 5 august şi posibil în zilele de 9 şi 10 august, valori în jurul a 35 de grade.

Mediat regional, minimele nocturne vor fi de 16… 19 grade. În zilele de 6 şi 7 august sunt estimate valori ale temperaturii aerului agreabile, cele diurne în marea lor majoritate între 26 şi 29 de grade, iar cele nocturne, între 13 şi 17 grade.

Pe perioada celor două săptămâni, regimul pluviometric va fi în general deficitar, ploi pe arii mai extinse urmând a fi doar în perioada 5 – 6 august. Fenomene asociate instabilităţii atmosferice (izolat posibil şi averse torenţiale) se vor semnala în restul intervalului doar pe arii restrânse şi cu precădere după data de 11 august.

În Oltenia, scăderea de temperatură ce se va produce din data de 3 august va determina valori termice semnificativ mai mici decât în perioada anterioară, vremea călduroasă (cu maxime de 30… 34 de grade) menţinându-se totuşi în mare parte a regiunii în majoritatea zilelor, însă canicula va afecta doar sudul, unde se vor atinge în zilele de 4, 9 şi 10 august valori de 35… 36 de grade.

Mediat regional, minimele nocturne vor fi de 17… 21 de grade, iar în zilele de 6 şi 7 august sunt estimate valori ale temperaturii aerului agreabile, cele diurne în marea lor majoritate între 26… 30 de grade, iar cele nocturne între 14 şi 18 grade.

În ansamblu, cele două săptămâni de prognoză vor fi caracterizate de un regim pluviometric în general deficitar. Ploi pe arii mai extinse, moderate cantitativ, se vor semnala doar în zilele de 5 şi 6 august. Fenomene asociate instabilităţii atmosferice vor fi în restul intervalului numai pe arii restrânse şi cu precădere în intervalul 11 – 13 august.

La munte, începând de marţi, 3 august, scăderea temperaturii aerului se va resimţi în toată zona montană, dar vremea se va menţine totuşi normal de caldă pentru prima jumătate a lunii august în majoritatea zilelor, cu maxime de 20… 26 de grade şi minime de 11 – 17 grade, cu valori mai mici la altitudini de peste 1.600 de metri.

O vreme mai răcoroasă va fi în perioada 6 – 7 august. Aversele de ploaie vor fi mai frecvente şi pe alocuri mai însemnate cantitativ în perioada 5 – 7 august, iar în celelalte zile fenomene asociate instabilităţii atmosferice se vor semnala local şi temporar.

Download (PDF, Unknown)

author avatar
Mirela Egeea
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version