Secretarul de stat în MAI, Raed Arafat, coordonatorul Departamentului păentru Situații de Urgență, a declarat vineri, după decizia de ridicare parțială a restricțiilor Covid-19 în București, că purtarea măștii de protecție va rămâne obligatorie.
„Masca rămâne obligatorie și va rămâne obligatorie o bucată de timp peste tot, inclusiv în spațiile publice”, a precizat Arafat.
„Eu consider că masca este cea mai bună măsură și cred că a ajutat cel mai mult la controlul lucrurilor”, în perioada restricțiilor, a adăugat el.