Fostul ministru al Justiției, Raluca Prună, îl pune la punct pe actualul ministru Tudorel Toader, precizând că protocoalele încheiate de SRI și DNA trebuie declarate ilegale printr-o decizie a unei instanțe, nu prin ordonanță de urgență.


Iată precizările făcute de Raluca Prună pe pagina sa de Facebook:

“Până la promovarea unei ordonanțe de urgență, trebuie precizate câteva lucruri de principiu:

1. Norma de procedură penală, chiar dacă ar fi mai favorabilă, nu retroactivează. Adică, o condamnare întemeiată pe o interceptare care la momentul pronunțării era o probă legal obținută, nu poate fi răsturnată ulterior.

2. O politică penală care pune in discuție primul punct devine una a bunului plac, lipsită de predictibilitate, care aruncă in aer principiul autoritătți de lucru judecat.

3. Protocoalele trebuie declarate ilegale printr-o decizie a unei instanțe, nu prin OUG. Și ar fi bine ca părțile interesate să procedeze la un astfel de demers. Până când o hotărâre judecătorească nu se pronunță în sensul că un protocol depășește limitele legii /adaugă la lege, fiind așadar ‘ilegal’ , operăm cu prezumția de legalitate.

4. Sentimentul nedreptății nu este în niciun sistem de drept penal motiv de revizuire.”

Ministrul Justiției a anunțat miercuri seară, la Antena 3, că va propune doptarea unei ordonanțe de urgență (OUG) prin care se va da “posibilitatea oricărui condamnat care are sentimentul, convingerea faptului că hotărârea a fost pe protocol sau pe interceptare nelegală să se apropie de dosar, să ceară unui judecător să verifice dacă hotărârea lui a fost pronunțată pe baza celor două elemente, judecător care să spună da, îi admite și trimite cauza la rejudecare, judecător care să spună nu, nu e vorba de interceptări nelegale, de protocoale, se respinge”.

“Deciziile Curții Constituționale fac această definiție, această clasificare (- a ceea ce înseamnă interceptări nelegale -n.r.). Interceptări făcute de SRI și folosite de procurorul de drept comun, fapte care nu au legătură cu securitatea, siguranța națională și folosite în fapte de drept comun”, a adăugat el.

author avatar
Mirela Egeea
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version