Autoritățile din Ucraina au dat un acord parțial pentru începerea, de vineri, a măsurătorilor pe brațul Chilia (partea ucraineană), la aproape o lună de la izbucnirea scandalului privind dragarea canalului Bâstroe, astfel încât adâncimile de navigaţie au ajuns la 6,5 metri, de la 3,9 metri, cât au fost la debutul războiului de agresiune al Rusiei împotriva țării vecine.
 
 
Acordul „privește sectorul cuprins între km 22 și km 116 pe acest braț al Dunării, iar măsurătorile se vor desfășura doar pe timpul zilei”, informează, joi, ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu.
 
„În discuțiile anterioare cu oficialitățile ucrainene am solicitat ca măsurătorile pe brațul Chilia să înceapă de la km 11. Insistăm ca flota de nave specializate a României să primească acces și pe celelalte sectoare ale brațului Chilia (între km 11 și km 22), dar și pe canalul Bâstroe. În condițiile în care inclusiv reprezentanții Comisiei Europene au susținut solicitările României, consider că este în interesul ambelor țări sa fie lămurită problema dragajelor efectuate de Ucraina pe întregul braț Chilia și pe canalul Bâstroe”, a precizat Grindeanu.
author avatar
Mirela Egeea
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version