Cu 71 de voturi “pentru” şi 52 împotrivă, plenul Senatului a decis miercuri la prânz ca Gabriel Oprea să poată fi urmărit penal în al doilea dosar de abuz în serviciu – cel în care este cercetat şi fostul şef al  DIPI, Nicolae Gheorghe.

gabriel_oprea_64628200

Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie îl acuză, în noul dosar, de complicitate la abuz în serviciu: Oprea şi-a dat concursul ca Nicolae Gheorghe, fostul şef DIPI, să achiziţioneze din banii instituţiei o maşină de lux, autoturism care ulterior a fost pus chiar la dispoziţia lui Oprea.

“Votaţi împotriva cererii DNA!”

Iar dacă până acum se dădea cocoş, miercuri, când a fost invitat în faţa Senatului pentru a-şi expune punctul de vedere, Oprea s-a făcut mieluşel.

“Vă solicit să votaţi împotriva cererii DNA. Mereu mi-am făcut datoria, am respectat legea şi sunt nevinovat. Maşina respectivă s-a achiziţionat legal şi eu m-am supus legii. Vă rog să nu daţi curs acestei solicitări (a DNA – n.r.)”, a fost mesajul transmis de Oprea.

Senatorii votează, miercuri, şi dacă o trimit după gratii pe Doina Tudor, acuzată de complicitate la luare de mită în dosarul în care personaj principal este fostul ei soţ, Daniel Tudor, fost preşedinte al Comisiei de Supraveghere a Averilor.

author avatar
Cristi Ionita
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version