Sindicatele au cerut Guvernului Ciucă să plafoneze prin ordonanță de urgență (OUG) prețurilor la energie și gaze la nivelul din decembrie 2020, înainte de liberalizare.

Solicitarea a fost făcută la ședința de joi a Consiliului Național Tripartit pentru Dialog Social, care a avut loc joi dimineața la palatul Victoria, a anunțat Bogdan Hossu, liderul Confederației Sindicale Cartel Alfa, la finalul întâlnirii de la Palatul Victoria.

„Am avut azi un prim subiect legat de criza energetică și le-am propus ca, în conformitate cu legea Concurenței, Guvernul să dea o Ordonanță de urgență prin care să stabilească faptul că toate prețurile, și pentru operatorii economici, și pentru consumatorii casnici să fie cele din decembrie 2020, atât la energie electrică, cât și la gaz și să permită ca, în baza unui grup de lucru, creat de primul ministru, să se stabilească o serie de măsuri. Domnul prim-ministru a spus că va lua în considerare propunerea și așteptăm să vedem care e decizia, pentru că acum la 12.00 începe o ședință de Guvern, printre puncte fiind și analiza crizei energetice”, a declarat Bogdan Hossu.

Hossu a acuzat că „bulversarea a plecat de la liberalizare, de la lipsa unor reglementări clare și lipsa de control și monitorizare a sistemului; mai mult, acest lucru rezolva și problema ca să nu trimitem cetățenii afectați de această creștere după cai verzi pe pereți ori la ANRE, ori la..(..)”.
 

Plafonarea prețurilor la un anumit nivel poate fi făcută conform legii Concurenței.

„Termenul prevăzut în lege este de până la 3 ani cu posibilitatea de prelungire încă pentru 2 ani. Noi am cerut plafonarea temporară care rezolvă inclusiv stoparea alergării cetățeanului după diferite reclamații. Temporar înseamnă cel puțin 6 luni de zile, dar după mine cel mai bine ar fi 1 an de zile până la 1 ianaurie anul viitor timp în care se poate lucra ca să fie timp și pentru deznbaterea parlamentară pe actele normative care trebuie luate.”, a mai precizat liderul sindical.

author avatar
Mirela Egeea
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version