Între timp, un român din Belgia și-a înmatriculat mașina cu “JOS PSD” și vrea să vină în țară.

Răzvan Ștefănescu, șoferul mașinii cu număr anti PSD, care s-a ales cu dosar penal, suspendarea permisului și ridicarea plăcuțelor de înmatriculare, este discriminat pe față: Helmut Duckadam circulă nestingherit cu o mașină înmatriculată “STEAUA”. 

Șoferul care și-a înmatriculat mașina “M…E PSD” va merge în audiere la conducerea Brigăzii Rutiere București, marți la ora 11.00.

“Vreau să-mi recuperez permisul, atât timp cât sunt conducător auto, asta-i meseria mea. Dacă mi-ar fi cerut să schimb plăcuțele, le-aș fi schimbat. Dacă le schimbat de capul meu, iar ar fi fost grav, că s-ar fi considerat că este ilegal”, a declarat Răzvan Ștefănescu.

Cazul său a stârnit vii controverse inclusiv în rândul juriștilor. Toată lumea așteaptă răspuns la întrebările de ce a fost lăsat să intre în țară, de ce a fost lăsat să circule timp de două săptămâni și de ce nu i s-a spus să-și schimbe plăcuțele, dacă pe teritoriul țării noastre nu sunt valabile.

În plus, polițiștii trebuie să explice de ce operațiunea de ridicare a plăcuțelor de înmatriculare și audierea lui Ștefănescu timp de 3 ore s-au derulat în fața copilului său de 8 ani.

Justificarea polițiștilor că au așteptat precizări din partea autorităților din Suedia, iar “al doilea e-mail a venit după 10 zile” nu se justifică, după ce șoferul s-a plimbat prin țară în județele Hunedoara, Dolj, Olt, fiind “executat” abia luni dimineață, în București, se lovește de întrebarea pertinentă: de ce oamenii legii nu l-au înștiințat să-și schimbe plăcuțele? Omul a intrat în țară cu  numerele preferențiale cu “M…E PSD”, care sunt dublate de numere normale, astfel că ar fi putut să facă imediat schimbarea.

Doi dintre cei mai cunoscuți oameni de fotbal au mașini cu plăcuțe de înmatriculare preferențiale: Helmut Duckadam, cu “STEAUA’, iar Reghecampf are plăcuțe emise de statul Nevada, cu “REGHE 1”.

Convenția ONU din 1968, invocată de polițiști, a fost modificată în anul 2016, astfel că plăcuțele de înmatriculare ale mașinilor pot conține numai litere.

Ambasada Suediei a precizat clar că numerele de înmatriculare cu litere sunt valabile în toată Uniunea europeană.

author avatar
Mirela Egeea
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version