Agenţia suedeză a Transporturilor a decis anularea, începând din 1 august, numărului de înmatriculare personalizat al vehiculului depistat în România care conţinea un mesaj obscen la adresa PSD, se arată într-un răspuns transmis agenţiei Mediafax. 
 
 
“În acest caz specific, când ne-a fost adus în atenţie că numărul de înmatriculare este ofensator, am decis anularea acestuia. Decizia a fost luată pe 25 iulie, iar numărul de înmatriculare îşi încetează valabilitatea din 1 august”, precizează Agenţia suedeză a Transporturilor.
 
Astfel, Răzvan Ștefănescu va reveni la numărul de înmatriculare normal, care conține și cifre, al mașinii sale.
 
Poliția Română nu a anunțat însă dacă îi va închide dosarul penal deschis în urmă cu o zi, la două săptămâni după ce l-a lăsat să circule prin țară.
 
Răzvan Ștefănescu are 45 de ani și lucrează ca șofer de TIR în Suedia.
 
El a rămas acum fără permis, după ce Poliția rutieră i l-a ridicat odată cu plăcuțele de înmatriculare.
 
Marți, bărbatul a fost în audiență la conducerea Brigăzii rutiere București, pentru a-și recupera permisul. El a amenințat că va depune plângere penală împotriva polițiștilor care l-au lăsat pieton, pentru faptul că l-au audiat timp de 3 ore în timp ce era însoțit de fiul său de 8 ani.
author avatar
Mirela Egeea
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version