Firma care asigură mententanța instalației de oxigen și a ventilatoarelor din TIR-ul ATI de la „Victor Babeș” aparține familiei fostului ministru PNL al Finanțelor, Sebastian Vlădescu, trimis în judecată de DNA pentru o mită peste 3,3 milioane de euro și care, pentru a nu fi arestat preventiv, și-a plătit cauțiunea lingouri de aur.

Este vorba despre firma Medist, deținută de fosta soție și de fiul lui Sebastian Vlădescu, iar contractul a fost încheiat de Departamentul pentru Situații de Urgență (DSU) condus de Raed Arafat.

Vlădescu a fost acționar și director financiar la Medist SA în perioada 1994-1997 și apoi din 2001 până în 2005 – cât a stat „pe bară” de la funcțiile publice. Dar PNL l-a desemnat ca membru în Consiliul de Administrație al Petromservice (2002 – februarie 2003), Upetrom 1 Mai Ploiești (2002-2005) și Petrom (2005), precum și președinte al Consiliului de Supraveghere al Băncii Comerciale Române (aprilie – august 2005).

Fosta lui soție, Carmen Vlădescu, a apărut în presă după ce a accidentat mortal un om, cu mașina.

Fosta soţie a lui Sebastian Vlădescu a intrat pe contrasens şi a omorât un om

Cei doi au divorțat în anul 2004, după ce Sebastian Vlădescu a fugit cu fina pe care o cununase, nimeni alta decât mireasa lui Cristian Boureanu.

Medist SRL a transmis marți, a doua zi după moartea a trei pacienți COVID-19 din cauza unei defecțiuni tehnice la instalați a de oxigen, că potrivit „cercetărilor preliminare, ventilatoarele livrate de către compania noastră nu au prezentat probleme tehnice și funcționau în parametrii normali”.

Firma precizează că „în acest moment este în derulare o anchetă a organelor în drept pentru stabilirea motivelor care au dus la creșterea presiunii oxigenului peste valoarea maximă admisă. Suntem în legătură cu autoritățile implicate în anchetă și vom pune la dispoziția acestora toate informațiile necesare. Dorim să transmitem condoleanțe familiilor îndurerate”.

De asemenea, oxigenul este livrat de compania Linde România. Conectarea între oxigenul furnizat de Linde și ventilatoarele furnizate de Medist este realizată printr-un dispozitiv propriu al TIR-ului special pentru bolnavii COVID-19 cumpărat de la o companie din Turcia, potrivit G4Media.

Medist a fost înființată în anul 1994. Potrivt site-ului propriu, și-a „concentrat activitatea asupra importului, distribuției și furnizării de servicii asociate vânzării aparaturii medicale”.

Vlădescu, judecat pentru corupție

Amintim că în ianuarie 2020, după un an și jumătate de la plata cauțiunii, ÎCCJ a decis să i se restituie lui Vlădescu lingourile de aur de 3 kg și sumele până la valoarea de 1 milion de euro depuse drept cauțiune la DNA, în 2018, dar și banii depuși în același scop de complicii lui la infracțiunile de corupție comise, fostul deputat PNL Alexandru Boureanu și Mihaela Mititelu.

Sentință ÎCCJ: Vlădescu își primește înapoi lingourile de aur și banii din cauțiune

În luna mai 2018, proucorii DNA l-au plasat sub control judiciar pe Vlădescu, pe o cauţiune de 1 milion de euro, iar acesta a pus la dispoziţia procurorilor 1.000.000 de lei şi 100.000 de euro, 3 kg de aur în lingouri (în valoare de 109.740 euro); garanţii reale imobiliare asupra unor bunuri imobile evaluate la 488.640 euro; garanţii reale mobiliare asupra unor sume de bani aflate în mai multe conturi bancare.

Fostul ministru PNL al Finanțelor Sebastian Vlădescu, fostul deputat PNL Cristian Boureanu și fostul șef al Eximbank, Ionuț Costea, cumnatul lui Mircea Geoană (PSD), fostul secretar de stat în Ministerul Transporturilor, Cristian Dascălu și administratorul unei societăți comerciale au fost trimiși în judecată în 15 noiembrie 2019, de procurorii DNA, în dosarul privind reabilitarea căii ferate București-Constanța. 

DNA: Vlădescu, Costea și Boureanu, trimiși în judecată

Vlădescu este acuzat de două infracțiuni de luare de mită și a unei infracțiuni de trafic de influență.

Costea este acuzat de trafic de influență și complicitate la luare de mită.

Administratorul unor societăți comerciale, persoană apropiată de conducerea CNCFR, este acuzat de trafic de influență și complicitate la luare de mită.

Dascălu este acuzat de luare de mită, iar Boureanu, de trafic de influență.

Potrivit procurorilor anticorupție, în perioada 2005-2017, o companie străină a plătit aproximativ 20 de milioane de euro, cu titlu de comisioane, către oficiali români sau persoane cu influență asupra acestora, în legătură cu încheierea și executarea unor contracte de reabilitare a liniei ferate. 

Contractul de reabilitare a fost câştigat în 2005 de asocierea de firme austriece Swietelsky – Wiebe – Takenaka.

Pentru stabilirea circuitelor financiare în care au fost implicate 43 de companii offshore și pentru identificarea bunurilor deținute de inculpați pe teritoriul altor state, Direcția Națională Anticorupție a cooperat cu organele judiciare din 7 jurisdicții (Austria, Elveția, Cipru, Marea Britanie, Statele Unite ale Americii, Lituania și Bulgaria).

Printre bunurile identificate și indisponibilizate în cursul urmăririi penale se găsesc:

  • suma de 964.187,70 euro deținută într-un cont bancar din Elveția;

  • suma de 1.684.795 euro deținută într-un cont bancar din Marea Britanie;

  • suma de 527.265 euro deținută la mai multe bănci din România;

  • suma de 214.874 euro dintr-un cont deschis la Agenția Națională a Bunurilor Indisponibilizate;

  • o casă, 13 apartamente și 5 garaje situate în București, un apartament în Neptun, 3 apartamente în Năvodari, mai multe terenuri în jud. Ilfov și Prahova, evaluate la 2.588.140 euro;

  • o vilă și un teren situate în Cipru evaluată la 910.000 euro;

  • acțiuni deținute la 11 societăți comerciale, evaluate la sumele de 1.435.000 euro și 770.880 lei;

  • poprirea unor sume de 7.083.784 lei249.049 euro și 92.935 USD datorate inculpaților de terțe persoane.

În cursul urmăririi penale, inculpații au depus cauțiuni însumând 4.200.000 euro, asupra cărora urmează să se pronunțe instanța de judecată la finalizarea cauzei.

Dosarul a fost trimis spre judecare la Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ), care l-a returnat DNA pentru revizuire, în ianuarie 2020, iar în iunie a dispus începerea judecării pe fond.  

Un PNL-ist de marcă: „N-avem destui bogați în România să dăm la toți săracii”

Iată și cartea de vizită (sursă Wikipedia) a lui Sebastian Vlădescu, devenit celebru și prin declarația: „N-avem destui bogați în România să dăm la toți săracii”.

Membru al PNL, Sebastian Vlădescu devine după alegerile parlamentare din octombrie 1996, secretar de stat la Ministerul Industriei și Comerțului (ianuarie – iunie 1997), fiind responsabil cu compartimentul financiar, angajare plăți inclusiv subvenții și transferuri, precum și reprezentantul Ministerului Industriei și Comerțului în negocierile cu FMI și Banca Mondială.

În paralel, a lucrat și la Eximbank, în Comisia Interministerială de Garanții pentru credite externe (februarie – august 1997).

Îndeplinește apoi funcțiile de consilier al ministrului industriei și comerțului, reprezentant al MIC în negocierile cu FMI și BM și privind derularea acordurilor încheiate (iulie – decembrie 1997) și consilier al ministrului finanțelor pe probleme bugetare, piețe de capital, dezvoltare activități IMM etc. (ianuarie – aprilie 1998).

După un scurt periplu ca acționar și director financiar la Medist S.A. București (1998–1999), Vlădescu revine la Ministerul Finanțelor pe posturile de consilier al ministrului Finanțelor, pe probleme bugetare, piețe de capital, dezvoltare activități IMM etc. (octombrie – decembrie 1999) și secretar de stat (ianuarie – decembrie 2000).

În anul 2000 este numit în paralel în funcțiile de președinte al Consiliului de Încredere al AVAB, președinte al Camerei Auditorilor din România, membru în Comisia Interministerială de Garanții pentru credite externe la Eximbank, membru în Comisia de privatizare a BCR și în Consiliul de Administrație al CEC, îndeplinind toate aceste funcții până în ianuarie 2001.

Odată cu schimbarea guvernului după alegerile din noiembrie 2000, Vlădescu revine ca director financiar la Medist S.A. București (2001-2005). În această perioadă, a fost desemnat de PNL ca membru în Consiliul de Administrație al Petromservice (2002 – februarie 2003), Upetrom 1 Mai Ploiești (2002-2005) și Petrom (2005), precum și președinte al Consiliului de Supraveghere al Băncii Comerciale Române (aprilie – august 2005).

La data de 22 august 2005, Sebastian Vlădescu a fost numit în funcția de ministru al Finanțelor în Guvernul Tăriceanu, îndeplinind această funcție până la data de 5 aprilie 2007, când Ministerul Finanțelor a fost comasat cu Ministerul Economiei și Comerțului.

Ca urmare a reorganizării Ministerului Economiei și Finanțelor, Vlădescu a fost numit secretar de stat cu relațiile internaționale și trezorerie. În vara anului 2007, el a intrat în conflict cu ministrul Varujan Vosganian, deoarece a susținut că bugetul nu dispune de resurse financiare pentru mărirea pensiilor, reprezentând un pericol pentru stabilitatea macroeconomică. „Este un efort bugetar de circa două miliarde de euro, bani care vor fi tăiați de la investiții și se vor regăsi direct în consum”, a declarat el .

Vosganian a spus însă că finanțarea pensiilor mărite va fi asigurată de venituri suplimentare la buget, determinate de creșterea economică.

Sebastian Vlădescu și-a dat demisia din funcția de secretar de stat la data de 22 octombrie 2007, după finalizarea procesului de privatizare a Automobile Craiova (unde Vlădescu deținea funcția de președinte al Comisiei de privatizare) cu compania americană Ford.

Vlădescu este membru în două Consilii de Administrație respectiv Petrom S.A. și Upetrom S.A. De asemenea, este acționar la următoarele societăți: PVB Euroconsulting S.R.L.; Boss Exim Trading Group S.R.L.; Boss Construcții și Consultanță S.R.L.; Hemat-Rom S.R.L.; Centrul Medical “Polimed”; Romanian Soft Company S.R.L., Climate Change S.R.L., Rapid Credit S.R.L.

În august 2011 Sebastian Vlădescu a devenit consultant pentru Roșia Montană Gold Corporation, subsidiara din România a Gabriel Resources care intenționează să realizeze proiectul de exploatare auriferă de la Roșia Montană, proiect contestat de o mare parte a societății civile.

Vlădescu a intrat în vizorul procurorilor DNA abia în 2018.

author avatar
Mirela Egeea
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version