Frans Timmemans, prim-vicepreşedintele Comisiei Europene, i-a transmis din nou premierului Viorica Dăncilă să nu întreprindă acţiuni care să afecteze sistemul judiciar, arătând că din 2007, de la aderare, România nu și-a rezolvat problemele privind statul de drept.

“Situaţia din România. Am informat Colegiul cu privire la situaţia din România. România trebuie să revină urgent la un proces de reformă şi să se abţină de la orice măsuri care ar putea să ducă la un regres al tuturor lucrurilor realizate în ultimii ani. Aş vrea să avertizez Guvernul român să nu întreprindă acţiuni care să afecteze sistemul judiciar”, a declarat prim-vicepreşedintele CE.

Timmermans spune că s-a întâlnit cu dăncilă, dar nu a constatat că România a revenit pe calea cea bună.

“Am avut mai multe întâlniri şi convorbiri cu doamna Dăncilă, în ultimele două luni pe subiect. Am reînceput discuţiile tehnice pe MCV şi am cerut rezultate cât mai urgent. Am arătat foarte clar că a vorbi de dragul vorbei nu este suficient, că avem nevoie de acţiuni concrete din partea României şi acestea trebuie să apară cât mai curând. Discuţiile tehnice acoperă toate subiectele, recomandările din MCV, ordonanţele de urgenţă, transpunerea directivei PIF, directiva privind prezumţia de nevinovăţie privind îngheţarea şi confiscarea averilor şi secţia de urmărire a magistraţilor.

Din păcate, nu am putut încă trage concluzia că România se află din nou pe calea cea bună. Dacă aceste probleme nu sunt rezolvate, atunci Comisia va trebui să facă ceva concret cu mijloacele care-i stau la discpoziţie”, a mai spus Timmermans.

Datorită MCV s-au înregistrat succese în combaterea corupției, dar acum e regres

Prim-vicepreşedintele Comisiei Europene a aratat, totodată, că datorită monitorizării MCV se înregistraseră în ultimii ani succese importante, inclusiv în combaterea corupţiei la nivel înalt, însă acum este vorba de un regres.

“Nu sunt de acord cu dumneavoastră (că Mecanismul de Verificare şi Cooperare nu a fost eficient – n.r.). Nu pot spune că nu a fost eficient. Tocmai de aceea mă întristează atât de mult situaţia de astăzi din România, pentru că România, tocmai pe baza Mecanismului de Verificare şi Cooperare se înregistraseră nişte succese importante în combaterea inclusiv a corupţiei la nivel înalt. Sistemul judiciar din România de-a lungul anilor a devenit tot mai eficient în această privinţă şi până la urmă cei vinovaţi au fost traşi la răspundere, închişi. Dar acum e un regres şi trebuie să ne asigurăm că asta nu se concretizează în dispoziţii legislative care să creeze impunitate. La fel în Bulgaria sunt foarte mult de făcut, dar totuşi s-au realizat multe”, a declarat Frans Timmermans.

Probleme precum statul de drept sau separarea puterilor în stat trebuiau rezolvate înainte de aderarea la Uniunea Europeană, a mai spus el, declarându-se îngrijorat că România şi Bulgaria au aderat în 2007, însă nu şi-au soluţionat nici acum problemele care trebuie rezolvate înainte de aderare.

“Pentru cei care nu cunosc foarte bine chestiunea, MCV-ul a fost creat să rezolve probleme, probleme care ar fi trebuit să fie rezolvate înainte de aderare. Şi aici am nişte îngrijorări că aderarea României şi Bulgariei a avut loc în 2007 şi suntem în 2019 şi încă nu s-au rezolvat toate problemele care trebuiau rezolvate înainte de aderare. Cred că asta e lecţia pe care trebuie să o învăţăm, poate pentru o viitoare extindere a Uniunii Europene.

Respectarea statului de drept, separarea puterilor în stat sunt chestiuni care trebuie să fie rezolvate înainte de aderarea la Uniunea Europeană. În anii respectiv, eram ministru la nivel naţional şi am susţinut cu tărie aderarea României şi Bulgariei, dar prezumţia cum că MCV-ul va duce la rezolvarea unor probleme rapid, probleme ce trebuiau să fie rezolvate înainte, este o prezumţie cam optimistă. Domnul Juncker spunea că se pot rezolva înainte de terminarea mandatului acestei Comisii, dar pentru asta şi România şi Bulgaria trebuie să termine o serie de reforme”, a spus Timmermans.

author avatar
Mirela Egeea
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version