Ministrul Justiției, Tudorel Toader, a fost asaltat de jurnaliști, luni, cu noi întrebări despre data când președintele Klaus Iohannis va fi obligat să pună în aplicare decizia CCR privind revocarea procurorului-șef al DNA, Laura codruța Kovesi.
 
sursă foto wall street
 
Iată ce a răspuns Toader, la intrarea în sediul ministerului:
 
“Eu am declarat în nenumărate rânduri, chiar dacă în spațiul public, din considerente diferite, au apărut și alte afirmații. Decizia produce efecte juridice, ca orice decizie, obligație în cazul acesta, de la momentul publicării în Monitorul Oficial al României. Nu avem un termen. Am înțeles că domnia sa va citi, am înțeles că domnia sa va citi până va înțelege, iar eu exprim aceeași convingere, că-și va îndeplini obligațiile. Nu (a fost o ironie – n.r.), să înțelegeți că doar am repetat ceea ce domnia sa a afirmat. Preferabil să întrebați pe domnul președinte (dacă încalcă legea -n.r.)”.
author avatar
Mirela Egeea
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version