Joi, vineri și sâmbătă vor fi zile de foc în jumătatea sudică a țării, când canicula revine, cu temperaturi de până la 35 de grade Celsius.

Însă meteorologii au emis și alerte de ploi și vijelii: Cod Portocaliu și Galben, pentru vest, centru și nord-vest.

Cod Galben: 15 septembrie, ora 14:00 – 16 septembrie, ora 21:00

În vestul, centrul și nord-vestul țării, precum și în zonele de munte vor fi perioade cu averse torențiale, descărcări electrice, intensificări ale vântului și izolat grindină.

În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă vor depăși 25…30 l/mp și izolat 40 l/mp.

Perioade cu manifestări de instabilitate atmosferică și ploi abundente vor fi în zilele următoare în cea mai mare parte a țării, dar cu precădere în regiunile intracarpatice.

Cod Portocaliu: 15 septembrie, ora 14:00 – 16 septembrie, ora 21:00

Local în Banat, Crișana, vestul Transilvaniei și nordul Carpaților Orientali vor fi perioade cu averse torențiale, vijelii puternice, frecvente descărcări electrice și pe arii restrânse grindină.

În intervale scurte de timp sau prin acumulare se vor înregistra cantități de apă de peste 40…60 l/mp și izolat 70 l/mp.

Cod Galben: 15 septembrie, ora 10:00 – 15 septembrie, ora 22:00

Vântul va avea intensificări susținute la munte, îndeosebi pe creste, unde rafalele  vor depăși 80…100 km/h și temporar în sudul și estul Transilvaniei cu viteze în general de 55…65 km/h.

Local și temporar, intensificări ale vântului se vor semnala și în regiunile sud-estice.

author avatar
Mirela Egeea
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version