Ministrul demis al Muncii, Raluca Turcan, propune Guvernului acordarea unei zile libere în plus pentru bugetari – inclusiv pentru parlamentari -, ca să facă „punte” între weekend și sărbătorile legale din 30 noiembrie – Sfântul Andrei – și 1 Decembrie – Ziua Națională a României.

Astfel, va fi zi liberă și pe 29 noiembrie, care cade luni. De vineri după-amiază, 27 noiembrie, bugetarii vor avea vacanță până miercuri, 2 decembrie.

Pentru parlamentari însă, a veni la serviciu doar pentru o zi va fi un efort mult prea mare. În fiecare săptămână, ei încă de joi pleacă „în teritoriu”, așa că vacanța lor va începe acum în 25 noiembrie la prânz, imediat după ce vor da votul, programat la ora 10.00, pentru noul Guvern PNL-PSD-UDMR.

Nu merită să se deranjeze să vină luni la serviciu, mai ales că nimeni nu îi controlează și nici nu îi trage la răspundere. Va urma luna sărbătorilor de iarnă, cu vacanță pentru ei începând din Ajunul Crăciunului și până la 1 februarie 2022.

„Având în vedere că zilele de 30 noiembrie și 1 decembrie sunt zile libere stabilite prin Codul Muncii și că în acest an cele 2 zile pică în zilele de marți și miercuri, ministrul Muncii și Protecției Sociale, Raluca Turcan, a transmis în avizare externă proiectul de HG pentru ca ziua de luni, 29 noiembrie 2021, să fie nelucrătoare”, precizează o informare de presă.

author avatar
Mirela Egeea
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version