Cetăţenii ucraineni care nu au documente de identitate pot solicita azil în România, fiind singura procedură care le oferă protecţie, dar şi acces pe teritoriul ţării noastre, a anunțat miercuri, la finalul ședinței Guvernului, purtătorul de cuvânt Dan Cărbunaru.

„Sunt situaţii în care cetăţenii ucraineni care ajung fie pe graniţa de nord, fie pe graniţa cu Republica Moldova au paşapoarte biometrice şi, potrivit legislaţiei europene şi naţionale, implicit, au posibilitatea să intre şi timp de 90 de zile să rămână în România sau să meargă în alt stat european”, a explicat purtătorul de cuvânt al Executivului într-o conferinţă de presă.

„Există şi cei care nu au paşaport biometric, care au un paşaport normal. În această situaţie, autorităţile sunt pregătite să emită viza necesară care să-i ajute, alături de paşaport, să pătrundă pe teritoriul naţional. Există şi alte categorii de cetăţeni ucraineni care nu au un paşaport, dar au un document care îi poate ajuta să se identifice în faţa autorităţilor şi inclusiv în aceste situaţii ei sunt procesaţi, identitatea lor este procesată şi au acces pe teritoriul naţional. Cea de-a patra categorie de cetăţeni sunt cei care nu au niciun document de identitate şi într-o astfel de situaţie soluţia pentru ei este să solicite azil în România. Este singura procedură care le oferă simultan protecţie şi acces pe teritoriul României”, a adăugat el.

Peste 70.000 de ucraineni au intrat în România, de la începutul invaziei rușilor, iar 46.435 au rămas în țara noastră, aproximativ 18.000  dintre ei fiind minori. Premierul Nicolae Ciucă a anunțat că 1.070 de cetăţeni ucraineni au solicitat azil în România. 

Cărbunaru a precizat că ucrainenii primesc sprijin din partea statului român şi fără să fi aplicat pentru mecanismul de azil.

El a reamintit că, potrivit datelor până la ora 8,00, pe teritoriul României au intrat 118.461 de cetăţeni ucraineni, începând cu 24 februarie. Dintre aceştia, 70.026 au părăsit ţara noastră.

author avatar
Mirela Egeea
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version