De la ora 17.00, la sediul Partidului Social Democrat din Bulevardul Kiseleff ar urma să înceapă una dintre cele mai importante şedinţe ale Comitetului Executiv Naţional al PSD.

Liderii celui mai important partid din România, conform rezultatelor de la ultimele alegeri, urmează să decidă soarta Guvernului Tudose.

Se discută posibilitatea remanierii mai multor miniştri, în frunte cu Rovana Plumb, Sevil Shhaideh şi Viorel Ilie, miniştri care au probleme cu legea.

Pe de altă parte, există posibilitatea ca Liviu Dragnea să-şi dinamiteze din nou propriul guvern, pe motiv că oamenii lui Tudose nu îi mai ascultă şi respectă ordinele.

Înainte de a intra în sediul PSD, câteva dintre cele mai importante personaje ale zilei au ţinut să ofere declaraţii decisive. Rovana Plumb, dar şi Mihai Fifor, ministrul Apărării, au anunţat deja că, dacă partidul va dori să renunţe la serviciile lor, atunci vor respecta decizia.

“Îmi voi exprima poziţia în timpul şedinţei Comitetului Executiv. Nu ştiu să existe probleme cu cei de la Bruxelles din cauza implicării mele în dosarul Belina. Toate demersurile noastre pe plan extern au avut succes, dar sunt un om de partid. PSD mi-a încredinţat funcţia de ministru aşa că voi respecta orice decizie se va lua”, a fost mesajul transmis de Rovana Plumb.

Mihai Fifor a ţinut să precizeze că “nu se pune probleme să mă opun deciziei majorităţii. Nimeni nu îşi doreşte o criză politică în acest moment”.

Pe de altă parte, Gabriela Firea, primarul general al Capitalei, a vrut să-l urecheze pe premierul Mihai Tudose, acuzându-l de lipsă de fair-play.

“Eu refuz deocamdată să comentez pe seama speculaţiilor. Nu ştiu dacă vor fi remaniaţi miniştri sau va pleca însuşi premierul. Şi nu mi se pare corect şi onest ca unul dintre colegii noştri să anunţe la televizor ce intenţionează să facă. Este vorba despre încălcarea unor principii. Dacă avea ceva de spus, trebuia să o facă în interiorul partidului”, a fost mesajul Gabrielei Firea pentru premierul Tudose.

Nu în ultimul rând, interesat de la distanţă de soarta guvernului Tudose, Călin Popescu Tăriceanu, preşedintele ALDE, a anunţat că formaţiunea politică pe care o conduce nu îi va retrage susţinerea politică ministrului Viorel Ilie doar pentru că acesta este vizat de un dosar instrumentat de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie.

Mai mult, Tăriceanu nu exclude posibilitatea ca ALDE să iasă din guvernare, dacă PSD îl va remania pe Viorel Ilie “pentru că nu mi se pare normal să ajungem să ne facă DNA guvernul”.

author avatar
Cristi Ionita
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version