Unitatea 1 a CNE Cernavodă a fost sincronizată la Sistemul Energetic Naţional, duminică seara, după realizarea activităţilor de ajustare, informează Nuclearelectrica.
„Reamintim că Unitatea 1 CNE Cernavodă a fost oprită în mod controlat, în dimineaţa zilei de 16 octombrie 2022, pentru realizarea unor activităţi de ajustare a unor parametri şi limite de protecţie ale generatorului electric”, se precizează în comunicatul transmis luni Bursei de la Bucureşti.
Potrivit Nuclearelectrica, oprirea controlată a Unităţii 1 CNE Cernavodă şi realizarea activităţilor de ajustare s-au realizat conform procedurilor aplicabile în astfel de situaţii, oprirea fiind necesară pentru a permite personalului centralei să realizeze activităţile de ajustare.
„Desfăşurarea activităţilor de ajustare nu a avut impact asupra securităţii nucleare, mediului, personalului sau populaţiei”, se mai arată în documentul transmis BVB.
Nuclearelectrica, singurul producător de energie nucleară din România, contribuie cu aproximativ 20% energie nucleară la producţia totală de energie, prin exploatarea celor două unităţi Candu, Unităţile 1 şi 2 ale Centralei Nuclearoelectrice de la Cernavodă, fiecare cu o putere instalată de producţie de 700 MW. În acelaşi timp, Nuclearelectrica contribuie cu 33% la producţia totală de energie fără emisii de CO2 din România.