Ludovic Orban, liderul Partidului Național Liberal, a ajuns, joi dimineața, la sediul din București al Direcției Naționale Anticorupție.

UPDATE, 12.00: La ieșirea din sediul DNA, Orban a recunoscut că despre acest caz este vorba, dar a precizat că are doar calitate de martor. De asemenea, liderul PNL susține că ‘am spus și procurorilor ce i-am spus și domnului Cataramă. A fost exclus din PNL pentru că, timp de patru luni, a atacat sistematic conducerea partidului, pe mine personal, dar și decizii ale partidului. De altfel, mi se pare ciudat să fiu chemat la DNA, după ce domnul Cataramă chiar m-a atacat pe această temă. Mi-a reproșat că am depus sesizări împotriva domnului Dragnea și împotriva doamnei Dăncilă. Nu cred că avea motive să depună această sesizare la DNA, dar totul este în regulă, nu am motive de îngrijorare’.

 

Ludovic Orban a fost chemat pentru a da detalii în legătură cu plângerea depusă împotriva lui de Viorel Cataramă.

Cataramă i-a acuzat pe Orban și pe alți lideri ai PNL că au falsificat rezultatul votului privind nominalizarea viitorului premier propus de PNL.

De asemenea, Cataramă i-a acuzat că au comis ilegalități și au încălcat mai multe regulamente și articole din statutul partidului la ședința în timpul căreia au votat excluderea lui Cataramă din partid.

Afaceristul susține că a fost exclus la momentul respectiv din partid exclusiv pentru a i se bloca intenția de a intra în lupta pentru desemnarea candidatului PNL la alegerile pentru Primăria București.

Ulterior, Comisia de arbitraj a PNL București a anulat excluderea lui Cataramă din partid, constatându-se că la ședința respectivă nu au fost respectate mai multe puncte din statutul partidului.

Cataramă a fost audiat luni la DNA, el oferind procurorilor toate detaliile despre situația în care se află și care a dus la depunerea de plângeri penale.

author avatar
Cristi Ionita
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version