A declanșat procedura de revocare a lui Kovesi, iar acum nu mai vrea să dea ochii nici cu ea, nici cu Lazăr, nici cu Iohannis!

Ministrul Justiției, Tudorel Toader, nu participă nici la bilanțul activității Parchetului General pe 2017, care are loc miercuri la Cercul Militar Național.

Toader a lipsit și de la bilanțul activității Direcției Naționale Anticorupție (DNA), prezentat săptămâna trecută de procurorul-șef Laura codruța Kovesi, pe care o vrea revocată din funcție.

El a declanșat deja procedurile, însă președintele Klaus Iohannis, cel care a numit-o, o poate și revoca.

La fel cum a procedat în cazul bilanțului DNA, șeful statului va fi prezent la bilanțul Parchetului General, prezentat de procurorul general Augustin Lazăr. 

Lazăr: Numai 1,7% dintre inculpații trimiși în judecată în 2017 au fost achitați

UPDATE: Procurorul general al româniei, Augustin Lazăr, a declarat, în debutul prezentării bilanțului, că “Ministerul Public face parte din marea familie europeană” și a prezentat următoarele date statistice:

  • În anul 2017 procurorii au avut un volum mare de cazuri de soluționat: 1.752.000 de dosare, din care au trimis în judecată 533.000 de dosare, cu aproape 60.000 de inculpați (mai precis 59.839). Dintre aceștia, aproape 4.000 sunt minori.
  • Din totalul inculpaţilor, 6.092 au fost arestaţi preventiv. 
  • De asemenea, 20.380 au săvârșit infracțiuni la regimul rutiere, dintre care peste 10.000 au condus sub influența alcoolului sau altor substanței – lucru care atrage atenția asupra carenței educației unor oameni. Din punct de vedere preventiv s-ar putea face ceva.
  • Au fost achitați 1.036 inculpați, dintre care 123 ca urmare a dezincriminării – adică 1,7% din totalul celor trimiși în judecată.
  • Aproape 1.500 au fost trimiși în judecată pentru violențe în familie, respectiv 2,5%. Ne arată că societatea contemporană, în general, este mai violentă.
  • Statistica privind copiii victime ale violenței părinților: 223 victime ale infracţiunilor contra persoanei, din care 162 minori; 62 victime ale omorului (tentativă şi faptă consumată) din care 28 minori; 57 victime ale lovirilor sau altor violenţe, din care 31 minori; 44 victime ale violului, din care 37 minori; 622 victime ale abandonului de familie, din care 557 minori. Sunt niște cifre care ne pun serios pe gânduri.
  • Cauze reprezentative trimise în judecată sunt cel privind acordarea titlului de luptăror în Revoluție, dosarul Hexi Pharma, Mineriada etc. 
Iohannis: Românii nu vor ca infractorii să facă legea iar procurorii să fie subordonați politicului 

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat că în România se încearcă acreditarea ideii că procurorii sunt inamicii societăţii și se dorește ca infactorii să facă legea, iar procurorii să fie subordonați politicului:

“Observăm în unele discursuri politice şi mediatice o tot mai mare grijă faţă de soarta unor inculpaţi şi condamnaţi penal care sunt, evident, deranjaţi că sistemul judiciar îşi face treaba în ceea ce îi priveşte tulburându-le liniştea şi afectându-le bunăstarea. Se încearcă în mod fals acreditarea ideii că procurorii sunt inamicii societăţii.

Dimpotrivă, procurorii sunt de aceeaşi parte a baricadei cu cei care vor aplicarea legii, iar de cealaltă parte se află câţiva indivizi certaţi cu legea care au tot interesul să decredibilizeze justiţia. (…)

Constituţia României nu face nicăieri vorbire despre dreptul la linişte al celor care încalcă legea. Legea fundamentală prevede explicit că nimeni nu este mai presus de lege, că cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări.

A devenit un obicei în România să se dezbată intens statutul procurorului, se invocă frecvent articolul din Constituţie care stabileşte că activitatea procurorilor se desfăşoară sub autoritatea ministrului Justiţiei.

Vreau să fiu foarte clar: sintagma din Constituţie este “sub autoritatea ministrului Justiţiei”, şi în niciun caz “în subordinea ministrului Justiţiei”. Se face în mod deliberat o confuzie între aceste două sensuri, tocmai pentru a se induce ideea unui control mult mai amplu asupra procurorilor decât cel prevăzut de legea fundamentală.

Este doar o încercare de a slăbi independenţa procurorilor şi de a legitima supunerea lor faţă de voinţa politicului, fapt inacceptabil”, a susţinut şeful statului, la bilanţul Ministerului Public pe anul 2017.

Ministerul Public are un rol constituţional foarte bine definit, procurorul este un reprezentant al intereselor generale ale societăţii şi un apărător atât al ordinii de drept, cât şi al drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti. Alăturarea acestor atribuţii nu este întâmplătoare.

În virtutea lor, procurorul se bucură de statutul de magistrat. Imparţialitatea, integritatea şi profesionalismul procurorului îl fac pe acesta responsabil de corecta şi completa intrumentare a dosarelor, cu deplina respectare a drepturilor civile ale tuturor celor implicaţi în procesul penal.  

author avatar
Mirela Egeea
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version