Col. dr. Valeriu Gheorghiţă, coordonatorul campaniei de vaccinare anti-COVID-19, anunță că nu mai există nicio doză de vaccin Moderna.

Amintim că bolnavii cronic cu vârsta de peste 55 de ani  și pensionarii programați pe platforma de vaccinare au fost amânați cu două săptămâni, de la începutul lui februarie, din cauza lipsei vaccinurilor Pfizer. Gheorghiță spune că înscrierile pentru aceste categorii vor reîncepe din 7 martie, iar vaccinările, din 15 martie.

Între timp, au fost aduse în țară câteva sute de mii de doze de la AstraZeneca, însă acesta poate fi administrat numai persoanelor de până în 55 de ani.

„În acest moment, din dozele recepţionate de la Moderna, circa 78.000 de doze, peste 77.000 deja au fost administrate persoanelor care s-au programat la vaccinare. Pot să vă spun că în stocuri nu mai avem nicio doză de la Moderna. Urmează săptămâna viitoare să primim următoarea tranşă pe luna februarie şi ultima, de la compania Moderna, de aproximativ 79.000 de doze ceea ce înseamnă că nu le vom da pentru utilizare, ci vor fi stocate pentru a asigura rapelul. Vorbesc de luna februarie. În luna martie urmează să primim probabil în două tranşe diferite aproximativ 230.000 – 240.000 de doze, dar nu avem încă un calendar confirmat”, a declarat Valeriu Gheorghiţă, vineri seară, la Digi24.

„Noi considerăm că evoluţia şi numărul de persoane vaccinate este aproximativ cel pe care îl aşteptam, având în vedere că noi am deschis aproximativ 10.800 de locuri de vaccinare zilnic şi avem puţin peste 9.000 de persoane vaccinate în fiecare zi, iar din punct de vedere al profilului de siguranţă nu am înregistrat reacţii adverse care să nu fie menţionate în rezumatul caracteristic produsului”, a mai declarat Gheorghiţă.

Bolnavii cronic și pensionarii programați pe platforma „românilor de rând” au fost amânați cu două săptămâni, de la începutul lui februarie. 

Programări date din nou peste cap: 100.000 de vaccinări amânate, inclusiv pentru bolnavii cronici

După blocajul înregistrat din cauza lipsei de vaccin, campania de imunizare a reînceput în urmă cu o 10 zile, însă numai pentru circa 200.000 de persoane cu vârste între 18-55 de ani, care au putut primi prima doză de vaccin AstraZeneca, urmând ca numărul lor să crească la 500.000, în funcție de dozele care vor ajunge în România.

Vaccinarea anti-COVID reîncepe doar cu doze AstraZeneca. Gheorghiță: „Alte locuri nu sunt disponibile”

Amintim că, pe 30 ianuarie, la o zi după ce col. Gheorghiță a amânat de la vaccinare 66.000 de bolnavi cronici deja programați, ministrul Sănătății l-a convins pe premierul Cîțu – sub comanda căruia se desfășoară campania de imunizare – să-i scoată pe „esențiali” din fața celor care au viața pusă în pericol fără vaccin.

Vlad Voiculescu: Schimbăm strategia de vaccinare. Vârstnicii, bolnavii cronici și cei cu handicap, prioritari

Ministrul Sănătății declara, la acea dată: „Am verificat din nou statisticile recente și 85% din decese sunt la persoane de peste 65 de ani. 95,1% din decese sunt la persoane care aveau deja boli cronice. Avem acceptul premierului ca în perioada următoare, în luna februarie, pentru toate locurile noi din platforma de vaccinare eligibili să fie doar vârstnici, cei cu boli cronice, cei cu handicap”.

Așadar, decizia privind prioritatea maximă a bolnavilor cronic și pensionarilor este valabilă doar până la 1 martie, dată la care se revine la categoriile stabilite printr-o Hotărâre de Guvern care a adăugat angajații din serviciile secrete n categoriile de „speciali”.

Pe 27 ianuarie, la Guvernul Cîțu a adoptat HG nr. 12, în care a introdus noi categorii de persoane în Etapa a II-a de vaccinare dedicată inițial pensionarilor și bolnavii cronici – deși aceștia nu reușeau să se programeze, deoarece nu existau locuri libere pe platforna națională.

Românii vulnerabili nu reușesc să se programeze la vaccinare, dar sunt năpădiți de noile categorii incluse de Guvern
Potrivit noii HG 12/2021, Guvernul Cîțu a extins numărul categoriilor, astfel: 
Etapa a II-a de vaccinare
Populația cu grad ridicat de risc
a) Adulți cu vârsta peste 65 de ani;

b) Persoanele aflate în evidență cu boli cronice, indiferent de vârstă, în funcție de indicațiile vaccinurilor utilizate;

Lucrători care desfășoară activități în domenii-cheie, esențiale:
c) Personal cheie pentru funcționarea instituțiilor statului (parlament, președinție, guvern, ministere și instituții subordonate acestora);

d) Personalul din domeniul apărării, ordinii publice, siguranței naționale și a autorității judecătorești;

e) Personalul din sectorul economic vital:

– Procesare, distribuție și comercializare a alimentelor de bază (panificație, lactate, carne, fructe și legume);

– Uzine de apă, epurare, transport și distribuție apă;

– Centrale electrice, producție, transport și distribuție curent electric;

– Unități de producție, transport și distribuție gaze;

– Unități de producție, transport și distribuție combustibili lichizi și solizi;

– Unități de producție, transport și distribuție medicamente și materiale sanitare;

– Transport de persoane și mărfuri;

– Noduri feroviare, aeroporturi civile și militare, porturi esențiale;

– Comunicații (serviciul de telecomunicații speciale, radio și televiziune naționale);

f) Personalul din unitățile de învățământ și creșe;

g) Personalul poștal și din servicii de curierat;

h) Personalul cultelor religioase;

i) Personalul din mass media care desfășoară activități cu risc crescut de expunere la infecția cu SARS-CoV-2 (ex: reportaje în unități medicale);

j) Personalul din domeniul salubrității și deșeurilor.

author avatar
Mirela Egeea
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version