UPDATE: Carmen Dan a ieșit de la audieri după mai bine de 6 ore. ”A durat foarte mult pentru că anchetatorii au pus foarte multe întrebări”, a spus ea.

Fostul ministru PSD al Internelor, Carmen Dan, s-a prezentat vineri la ora 10.00 la audiere la DIICOT, în calitate de martor, în dosarul intervenţiei violente a jandarmilor la protestul din 10 august 2018 din Piaţa Victoriei.

Carmen Dan a fost așteptată de câțiva protestatari, care au huiduit-o: „Cât de javră poți să fii, să gazezi niște copii”, „Criminalo!”.

Ea a refuzat să vorbească cu jurnaliștii, la intrarea în sediul DIICOT.

Este prima dată când Carmen Dan este audiată de procurori. Ea a fost audiată până acum numai în comisiile parlamentare, unde le-a luat apărarea șefilor Jandarmeriei și s-a scuzat că se afla în concediu în ziua mitingului din 10 august.

Numai că, după desecretizarea documentelor interne de la jandarmerie, anchetatorii au constatat că ea se afla la comandă în ziua protestului din 10 august 2018.

Amintim că, în 26 iunie, DIICOT a cerut pentru “studiu” dosarul deschis de procurorii Secției militare a Parchetului General, solicitare invocată pentru a corobora datele din ancheta in rem deschisă de DIICOT în urma plângerii penale de lovitură de stat, pe care au depus-o șefii Jandarmeriei, urmăriți penal. 

Anchetatorii militari au predat însă și dosarul în care i-au pus sub acuzare pe şefii Jandarmeriei ce coordonaseră acţiunea violentă (ulterior, urmărirea penală fiind extinsă):

  • colonelul Ionuţ Cătălin Sindile, şeful Jandarmeriei Române;
  • colonelul Gheorghe Sebastian Cucoş, prim-adjunct al Jandarmeriei Române;
  • maiorul Laurenţiu Cazan, director general al Direcţiei Generale de Jandarmi a Municipiului Bucureştiș
  •  secretarul de stat Dan Chirică.
Acuzații extinse în dosarul violențelor Jandarmeriei la Mitingul Diasporei din 10 august
Maiorul Cazan își acoperă executanții violenți: Indicativul de pe casca jandarmilor nu mai corespundea
Carmen Dan l-a promovat șef la Jandarmeria București pe maiorul Cazan, cel care spunea că indicativele de pe căștile jandarmilor bătăuși au fost acoperite pentru că nu mai corespundeau 

După 6 luni de la preluarea dosarului, procurorii DIICOT au reluat audierile.

Miercuri a fost audiat procurorul militar Bogdan Pîrlog, care s-a sesizat în legătură cu violențele jandarmilor – începute încă de la ora 16.30 – și a fost prezent în Piaţa Victoriei.

Joi, a venit rândul viceprimarului Capitalei, Adrian Bădulescu, să se prezinte la audiere la DIICOT.

Bădulescu, după audierea la DIICOT: Am fost întrebat despre complicitățile de la 10 august

Procurorii militari susţineau că “mai multe acţiuni sunt suspectate a se circumscrie unor acte menite să determine şi să justifice necesitatea unei acţiuni de restabilire a ordinii publice şi să ajute la crearea aparenţei unei acţiuni legale de intervenţie în forţă a unităţilor de jandarmi pentru evacuarea protestatarilor aflaţi în Piaţa Victoriei din Bucureşti, cu consecinţa vătămării drepturilor legitime ale majorităţii protestatarilor privind libertatea de exprimare şi libertatea de întrunire prevăzute de Constituţia României, Legea nr. 60/1991 privind organizarea şi desfăşurarea adunărilor publice şi Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, precum şi cu consecinţa exercitării unor acte de violenţă nejustificate de situaţia operativă şi de nevoile reale de imobilizare a persoanelor turbulente – acte îndreptate inclusiv împotriva copiilor, altfel decât în mod gradual şi fără a înceta după realizarea scopului misiunii, producându-se astfel vătămarea unui număr mare de participanţi la protest”.

author avatar
Mirela Egeea
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version