Exim Bank

the GROUP

Borsec

Samsung

Carrefour

Deichmann

Dedeman

Metro

Auchan

 

Cotnari

ComputerLand

Sony

Arctic

Dacia

Rompetrol

Penny

Selgros

POLITICĂ: Parlamentul a respins OUG de amânare a majorării alocațiilor / Guvernul Orban este obligat să le dubleze, de la 1 februarie / 

Breaking News:
 

VIDEO. Vela a emis Ordonanța militară nr. 7: Se instituie carantină în Țăndărei

Ministrul Afacerilor Interne, Marcel Vela a instituit carantină în localitatea Țăndărei din județul Ialomița, prin Ordonanța Militară nr. 7, emisă sâmbătă, după confirmarea a 31 de cazuri de infecție cu coronavirus (COVID-19) în acest oraș, iar dintre cele 8 decese din județ 7 sunt din acest oraș.

„În Ialomița, 31 de cazuri confirmate sunt din Țăndărei, iar din cei 8 pacienți decedați 7 sunt din acest oraș. Se instituie carantină pentru Țăndărei. Vom permite intrarea și ieșirea doar pentru transport marfă. Măsurile de verificare, control și acces se realizează de personalul MAI în colaborare cu Apărarea Națională. Vom aplica legea. Consiliul Județean Ialomița, consiliul local vor lua măsuri pentru funcționarea măsurilor de protecție și asistență socială. Este strict interzisă intrarea și ieșirea din oraș prin alte zone de acces decât cele publice”, a precizat ministrul vela, într-o conferință de presă.

Totodată, O.M. nr. 7 prevede că șoferii vehiculelor de transport marfă mai mari de 2,4 tone nu se supun măsurilor de izolare la domiciliu între cursele internaționale.
 
Ministrtul Vera a declarat: „Transportatorii sunt extrem de importanți în această perioadă, economia are nevoie de ei, am stabilit pentru conducătorii mașini capacitate maximă peste 2,4 tone care nu au simptome vor completa la intrarea în țară doar o declarație pe proprie răspundere prin care își asumă locația în care pot fi contactați între curse. Pentru fluidizarea traficului, conducătorii camioanelor de transport marfă care tranzitează România nu vor mai completa declarații dacă vot utiliza strict coridoarele de tranzit, fiind interzisă abaterea de la ele și în maxim 48 de ore, cu staționare în parcările marcate corespunzător. La intrarea în țară, șoferii străini aplică un colant special care va identifica tipul de transport, iar șoferul e obligat să aibă asupra sa un formular de tranzit. Dacă nu respectă prevederile, intră în carantină 14 zile, cu suportarea cheltuielilor”.
Ordonanța militară nr. 7: Șoferii de marfă nu se supun măsurilor de izolare la domiciliu
Ministrul Vela a mai decis ca ministerele cu rețea proprie și autoritățile locale să asigure, la cererea medicilor și asistentelor, spații hoteliere pentru repausul între ture.De asemenea, „la solicitarea ministrului Mediului, am introdus un articol pentru a preveni infracțiunile silvice. Personalul gărzilor forestiere va participa în dispozitivele de ordine publică și control a circulației împreună cu personalul MAI și MApN, pentru controale silvice. Controalele specifice se fac în punctele existente, funcție de personalul disponibil”.

Secretarul de stat în  MAI, Bogdan Despescu a declarat, la rândul său:
  • În ultimele 24 de ore au fost verificate aproape 15.000 de persoane
  • Au fost verificate persoanele în carantină și izolare, în medie peste 90.000 de persoane verificate zilnic
  • De la începutul epidemiei, au fost întocmite 400 de dosare penale și peste 130.000 sancțiuni în valoare totală de peste 170 mil lei
  • Transportatorii sunt deosebit de importanți și asigurăm flux continuu de transport
  • Zilnic acționează peste 30.000 angajați din MAI și peste o mie de militari și 4.000 polițiști locali
  • În Suceava, structurile MAI au organizat măsuri de siguranță a orașului și localităților limitrofe
  • O altă situație care a necesitat atenția a fost în Ialomița, în Țăndărei și Bărbulești, unde oamenii nu au înțeles că trebuie respectate restricțiile
  • Au fost aplicate peste 170 de amenzi, în valoare de peste 41.000 lei
  • Fac apel la cetățeni să respecte deciziile autorităților, pentru binele lor
  • Așa cum medicii sunt în prima linie, și cadrele MAI sunt partenerii medicilor din afara spitalelor, ajutând la păstrarea sănătății dvs
  • Prefer să se spună la final că am făcut prea mult decât că am făcut prea puțin
Secretarul de stat în  MAI, Raed Arafat, a precizat:
  • Avem 3,613 confirmați și 141 decedați, din păcate
  • Am acționat pentru a sprijini colegii care au nevoie de consultanță, pentru a repune situația pe un făgaș cât mai aproape de normal: Arad, Hunedoara, unde au plecat două echipe de medici epidemiologici, doi medici anesteziști și doi de la UPU Smurd Timișoara și Craiova
  • Acest tip de echipe de sprijin vor fi trimise și în alte zone dacă va fi nevoie
  • În ultimele 24 de ore, pompierii au distribuit 100.000 măști FFP 2 și 3
  • Azi, din altă sursă, începem repartiția a 200.000 măști FFP2 de la UNIFARM
  • Săptămâna viitoare, o aeronavă militară va aduce în țară 100.000 combinezoane de protecție
  • Există și alte materiale care sunt pe drum
  • Avem în vedere și forțele de ordine, colegii de la ANAF care asigură partea de vamă
  • Despre ventilatoare: avem contracte pe care le semnăm și nu le mai putem executa, fie se interzice exportul fie se amână
  • Avem contractate 200 de ventilatoare deja, dar data de sosire nu e certă
  • Am identificat 120 ventilatoare la serviciile de ambulanță și care pot fi de folos la terapie intensivă și alte 190 ventilatoare de terapie intensivă care au început să fie aduse la București, unde firma importatoare va face o reparație generală
  • Dacă reușim măcar 100 să le dăm, am crescut cu o sută numărul paturilor cu ventilatoare
  • Vom continua pe palierul de reducere a răspândirii și sprijinirea colegilor din linia de front
Marcel Vela a încheiat cu următorul mesaj: „Fac un apel către frații din diaspora, care doresc să ajungă în țară cu ocazia Paștilor. Rămâneți acasă în țările unde locuiți și faceți acolo sărbătorile în pace și liniște. Aici vom fi obligați să vă invităm să locuiți 14 zile în spațiile de carantinare. Nu ne face bine nici nouă, nici dvs, nici familiilor care vă iubesc. Vă pot garanta că vom ieși din această situație grea și vom fi împreună. Cât de repede, depinde doar de noi”.
52 Shares
Se citește acum ...
-- publicitate --
video - emisiuni tv